Victor Ponta, românii, politicienii români şi… John Perkins

„Starea naţiunii” priveşte naţiunea, nu? Aşadar, NAŢIUNE,  trezeşte-te!

În 10 ianuarie 2013, Victor-Viorel Ponta a prezentat „starea naţiunii”. Am pierdut emisiunea.  O s-o urmăresc în reluare. Dar am citit presa. Oooook!

Acum: dacă am să-mi exprim opinia să nu ziceţi că sunt pesimistă. Ca întotdeauna, pur şi simplu, îmi pun întrebări. Ceea ce voi scrie nu are legătură cu Victor Ponta. Dar are legătură cu” mersul lucrurilor”.

Normal, voi „cita” din Perkins!

În anii premergători primei mele vizite acolo (John se referă la Ecuador), în 1968, această ţărişoară devenise o victimă de predilecţie a corporatocraţiei. Contemporanii mei şi chiar eu, precum şi echivalenţii noştri corporatişti, reuşiserăm să o aducem la faliment efectiv. I-am împrumutat miliarde de dolari, astfel încât să poată angaja firmele noastre de inginerie şi construcţii care să conceapă proiecte ce aveau să vină în ajutorul familiilor celor mai bogate. Drept rezultat, în aceste trei decenii, nivelul oficial de sărăcie a crescut cu valori între 15-70%, datoria publică a crescut de la 240 milioane la 16 miliarde de dolari, iar partea din resursele naţionale alocată celor mai săraci cetăţeni a scăzut de la 20% la 6%. Astăzi, Ecuadorul trebuie să aloce aproape 50% din bugetul naţional numai pentru achitarea datoriei – în loc să ajute milioane de cetăţeni clasificaţi oficial sub limita sărăciei.

Situaţia din Ecuador demonstrează în mod clar că aceasta nu a fost rezultatul unei conspiraţii, ci un proces apărut în timpul guvernării atât a democraţilor, cât şi a republicanilor, un proces care a implicat toate băncile multinaţionale, multe corporatocraţii şi misiuni de ajutor internaţional dintr-o mulţime de ţări.

Mai scrie Perkins:

Era vremea să ne luăm tributul de la Ecuador (…)

Dacă insistam pe colectarea datoriei, repercursiunile aveau să depăşească mult capacitatea noastră de a le socoti. Nu era vorba numai despre distrugerea culturilor indigene, despre vieţi omeneşti şi despre mii de specii de animale, reptile, peşti, insecte şi plante, dintre care unele ar fi putut conţine tratamente nedescoperite încă pentru o serie întreagă de boli. Nu era vorba numai despre faptul că pădurea tropicală absoarbe gazele – emanate de industriile noastre, contribuind la efectul de seră – şi produce oxigenul esenţial pentru vieţile noastre (…)

(John Perkins – Confesiunile unui asasin economic)

Acestea fiind scrise şi urmărind firul evoluţiei datoriilor noastre, voi ce credeţi? E doar o întrebare.

Va veni şi rândul românilor să plătească datoriile pe care politicienii le-au angajat în numele „trăitului bine”?

Cred că este timpul, mai mult ca niciodată, ca românii să pună piciorul în prag, să spună stop – prin demonstraţii, mitinguri şi greve – acţiunilor care ne vor conduce spre prăpastie. Normal, atunci când e cazul.  Iar pentru asta e nevoie de cunoaştere, de analiză, de vigilenţă. Sunt vieţile noastre în joc, chiar atât de nepăsători suntem cu noi înşine şi cu viitorul odraselor noastre?

Din Londra, 11 ianuarie 2013

M-a prins revelionul 2013 în Trafalgar Square. Piaţa a fost închisă, de jur împrejur – cordon de poliţişti. Nu am mai ajuns la „Roată” (London Eye)  😦 . După miezul nopţii – călcat în picioare unii pe alţii. Trecut botezul cu brio! 🙂

Când aveţi timp mai treceţi şi pe aici… Aşa, ca să vedeţi ce ocupaţie am…

În secţia mea au votat oameni cu handicap sever…

… care abia se deplasau. Dar au venit la vot! Din respect pentru conduita lor cetăţenească nu i-am filmat! A venit o doamnă care avea doar un picior şi care

cu greu a coborât treptele până la cabina de vot! Ar fi meritat s-o vadă Băsescu Traian! Au fost oameni în vârstă care abia puteau vorbi şi oameni cărora le tremurau mâinile şi care spuneau: „Vrem să scăpăm de el! Vrem linişte! La vârsta noastră vrem linişte! ” Au venit tineri părinţi cu copiii lor mici şi mămicuţe şi viitoare mămicuţe… Şi nu se fereau să strige în gura mare: „Vrem să scăpăm de el!”

 

 

Din respect pentru aceşti oameni voi continua să lupt împotriva ta, Băsescule!

Am vrut să plec din ţară, dar rămân în ţara mea şi voi lupta să am o ţară „ca afară” în care tu să ajungi de râsul nostru!  Puteai fi mare, dar ai ajuns un mare… nimic! Nu te împăuna pentru că ştim cine eşti! Ştim că minţi şi ţii cu dinţii de putere pentru că ai interese personale, de grup şi externe, nu pentru că îţi iubeşti poporul pe care l-ai ponegrit de atâtea ori! 

 

 

O spun cu optimism – am ajuns la fundul sacului!

Cam aşa pot arăta toate gospodăriile individuale din ţară!
Şi dacă ţăranul ar avea facilităţi ca să-şi vândă marfa, ce bine am duce-o cu toţii!

De obicei, atunci când cineva ajunge la „fundul sacului”, în funcţie de temperament, de pregătire, de cum îl duce mintea, se căzneşte să caute soluţii. Instinctul de conservare îi spune, deşi ştia, că dacă nu se dezmeticeşte nu va mai avea cum să-şi plătească chiria, creditele, benzina, nu va mai avea ce pune copiilor pe masă, nu va avea asigurare medicală şi toate celelalte… Unii pleacă în străinătate, alţii încep să bată la porţile angajatorilor, alţii se transformă în delincvenţi…

Cam aşa e şi cu ţara noastră. Politicienii o ştiu foarte bine: s-a furat cam tot ce se putea fura, acum e cazul să se dezmeticească. Gata cu monopolurile, gata cu importurile de mărfuri care pot fi produse la noi în ţară. Aşa că, în loc să caute metode de a mai fura de pe fundul sacului, mult mai folositor ar fi – pentru ei şi pentru noi  –  să creeze politici economice care să încurajeze dezvoltarea imm-urilor autohtone: credite pentru proiectele viabile, scutiri de impozite vreme de 3-5 ani pentru cei care creează locuri de muncă, încurajarea agricultorilor prin acordarea de subvenţii reale, „împroprietărirea” cu parc auto agricol pentru localităţile care depun proiecte în agricultură şi zootehnie (de exemplu, să le închiriezi tractoare, combine – există „multifuncţionale” agricole?  🙂 –  etc.), crearea unor centre de colectare regionale pentru fructe, legume, cereale, lapte etc.

Desigur, e nevoie şi de aşa ceva! De muncă! 🙂

Să-mi explice şi mie, cu creionul pe hârtie, un politician responsabil din comisia pentru agricultură, de exemplu, de ce nu se poate. Şi mi-ar mai plăcea să fie găsită o formulă juridică prin care băncile să fie „ajutate” să înţeleagă faptul că trebuie să contribuie şi ele – în mod real – la riscuri… investiţionale. Să-şi mai diminueze profitul din creditele acordate doar „cu buletinul”, vorba fie!

Să recapitulăm: de ce spun cu optimism că am ajuns la fundul sacului? Pentru că suntem obligaţi să găsim soluţii! Cu toţii!

                                                                                                                                     marinela şerban

Geo Bogza, de ce nu?

De ce încercăm „să luăm distanţă” faţă de trecut? Trecutul nu trebuie uitat şi nici nu trebuie făcut vinovat pentru neputinţele noastre actuale. Au trecut 22 de ani şi, dacă „actualizăm” informaţii, constatăm că o mulţime de metehne ale oamenilor de odinioară au străbătut timpul şi tronează şi acum. Alţi omi  😉 , aceleaşi tare!

Recunosc, nu am fost o mare „fană” a lui Geo Bogza. Dar, prin natura activităţii în care „m-am antrenat” (revista), am fost cucerită de poveştile oamenilor pe care i-am întâlnit. Şi aşa am ajuns la „tatăl” reportajului românesc. Da, am pierdut pentru că nu am citit opera lui Geo Bogza.

Am început cu „Anii împotrivirii”. „Cuvântul înainte” a fost scris de către Ion Vitner. Nu ştiu cine a fost, însă redau un paragraf care, cu siguranţă, i-ar fi determinat pe alţii să renunţe definitiv la cititrea cărţii, deşi, un adevăr conţine: unii gazetari actuali pot fi regăsiţi în aceste cuvinte (cu „adaptările de rigoare”):

„Profesiunea de gazetar devenise, prin însăşi supunerea deplină faţă de sacul cu bani al burgheziei şi moşierimii, una dintre cele mai puţin onorabile. În marea lor majoritate, ziariştii erau simpli mercenari, căutând favoarea „viţelului de aur” al capitalismului.”

Intenţia mea nu este aceea de a vorbi despre istorie, ideologii, epoci. Intenţia mea este aceea de a îndemna cititorii la discernământ, la reevaluarea culturii noastre, la normalitate.

Geo Bogza, să recunoaştem, a fost un mare gazetar. Să-l citim ca atare. Şi să gândim critic. Nu SĂ NU CITIM pentru că e literatură din epoca „nu ştiu care”. Nu am întâlnit, în manualele noastre de presă scrisă, niciun citat dintr-un pamflet sau dintr-un reportaj de-ale lui Geo Bogza. De ce?

Mulţi ani mai târziu, din mărturisiri şi şoapte, aflau că omul lor, acela care dusese tratativele, luase el singur câte 500 de lei de fiecare pogon. Iar omul societăţii luase şi el alţi 500. Şi avocaţii tot 500. Şi alţii tot câte 500. Pentru un pogon se cheltuiseră 5000. Fel de fel de misiţi luaseră câte 500. Şi numai ei, stăpânii locului cu care se făcuse afacerea, nu primiseră decât 200. Aşa au debutat întreprinderile petrolifere în ţara noastră! (Lumea petrolului)

S-au strecurat afară din rafinărie, noaptea, la ora tâlhăriilor, trenuri întregi cu benzină, trenuri cu zeci de vagoane, cu locomotivă, cu mecanici, cu frânari. Organele fiscului, organele ceferiste, au fost corupte. Trenuri întregi au părăsit fabrica şi li s-a dat drumul pe liniile ferate ale ţării, pe furiş, hoţeşte, cu un ochi închis pe jumătate, cu un deget dus la buze: sst!… E ora când fură domnii directori generali… (Lumea petrolului)

Nu vi se par întâmplări care se petrec astăzi? 🙂

recomandări: ivanuska  bibliodevafiliala3   filumenie   zamfirpop  dumitruagachi  istoriiregasite   nicole   lunapatrata  epistolepentruzeus  chgabriela  colectionara  diversediversificate  zamfirpop  florinapacuraru   blogulise

VOX POPULI

PROVOCAREA!

de-formare/re-formare a sinelui?

Un scriitor ale cărui ziceri conturează exact „tendinţele” literare. Tendinţe literare determinate de contrucţia „supapelor” prin care omul prezentului încearcă eschivarea din guerrilla sistemului în care eficienţa se transformă din calitate în mecanicism al fiinţei. Nu este totuşi un risc? Luându-ne mereu peste picior nu ne transformăm în defăimătorii propriului respect de sine?

„Tragediile cumulate şi tot mai brutale ale secolului precedent au atins, se pare, un consens al saturaţiei. Paradoxal şi nu cu totul ceea ce a urmat a fost un abia mascat refuz al tragediei, devalorizarea prin persiflare. Fisura în arta modernă, conectată la individul des-centrat, rătăcit deşi mereu inventiv într-o societate centrifugă, şi-a atins, s-ar zice, limita, masa critică, şi s-a convertit burlesc: dominaţia alertă a glumei, a umorului şi sarcasmului, a absurdului şi hazului de necaz, a ironiei ca ultima soluţie a lipsei de soluţie.” (Norman Manea într-un interviu din revista „Steaua” nr.1-2/2011)

întrebare: ivanuska gabrielasavitsky  almanahe  costyconsult  cella  filumenie    zamfirpop  blogulise  ragnarslife  turistclujan worldofsolitaire convietuire   literesicifre theodora0303 madalinaciucu naomikko  cartifaine chgabriela loreleimihalcea  diversediversificate  fewstuff   unalt   lunapatrata   teonegura   ziduldehartie   mysfan   …

Emil Boc a demisionat. Prima mutare a lui Traian Băsescu

Amânarea discuţiilor cu partidele parlamentare a fost prima mutare a Preşedintelui. Preşedinte care, să nu uităm, rămâne…care este…unde este. Anticipatele nu presupun plecarea lui. Iar el poate să ia cu…mare greutate decizii…dacă asta e în folosul său. A trage de timp va fi noua strategie a lui Traian Băsescu. Asta e una, nu?

A doua întrebare care îmi trece prin minte este următoarea: ce joc mai e şi ăsta? Emil Boc nu a demisionat de capul lui. Asta e clar. Nici nu cred că decizia a fost luată fără a se masca vreo făcătură de-a Cotroceniului. Care o fi? Nu ne va lua mult timp să aflăm. De asemenea, eu nu cred că demonstraţiile şi cererile cetăţenilor din stradă au avut puterea să determine evenimentul din agenda acestei zile. Una e cedarea în chestiunea Raed Arafat, alta e guvernarea. Aş fi naivă să cred că-i doare pe undeva de credibilitatea lor. Nu o mai au de mult şi nu le-a păsat. Mi-e teamă că ni se aruncă veşnicul „balon” pentru a „prepara” ceva care să ne adoarmă pentru alte câteva luni.

Iar timpul trece, contractele se derulează, banii circulă pe rutele plănuite…

Aşadar, presiunea noastră trebuie să continue, acţiunile USL-ului trebuie să fie ferme…Vă rugăm, dragi politicieni din Opoziţie, să fiţi eficienţi! Fără…”timpi morţi”!

Update 13:20:  La 15:30, „soluţia imorală”? Două observaţii: ori Traian Băsescu a intrat în fibrilaţie şi apelează la soluţii chiar „imorale”, ori, după cum spuneam, încearcă să tragă de timp, să ia pulsul. Forţează Traian Băsescu nota încercând să facă o breşă în linia Opoziţiei propunându-le separat vreo „soluţie imorală” preşedinţială?