Iris Radulian: ”Faptul că trăiesc pe alte meleaguri nu mă îndepărtează de România…”

iris-radulian-my-romania-groupIris Radulian este una dintre româncele pe care am ajuns să le apreciez în mod deosebit. Pentru că, în cazul ei, se aplică zicala despre acele fapte care vorbesc în locul omului.  A demarat, alături de alți români inimoși, proiectul My Romania Group. În cadrul acestui proiect a dezvoltat și My Romania School, o școală de weekend în limba română pentru copii și o școală de weekend în limba engleză pentru adulți. 

E.R.: Bună ziua, Iris. Îți mulțumesc pentru faptul că ai fost de acord cu acest interviu prin care vom încerca să facem cunoscute proiectele deosebite prin care încerci să sprijini comunitatea românească și nu numai. O întrebare, hm, de încălzire, aș spune. Cine este, de fapt, Iris Radulian?

Iris Radulian: Am 32 de ani și sunt din București. Am sosit la Londra printr-o coincidență. Destinul m-a adus aici și văd că nu a fost o greșeală. După ce am absolvit în București științele politice, am dorit mult să studiez în străinătate pentru a putea face o diferență de atitudine. Am obținut burse în USA, însă ceva m-a oprit de a face un astfel de pas. Probabil m-a speriat distanța. Am decis să transfer totul în Europa și am ales Marea Britanie. Am sosit în 2005 și îmi amintesc foarte clar momentul când am pășit pe acest pământ. Emoții mari în sufletul meu, însă ceva îmi zicea că va fi bine. Și așa a fost. După terminarea studiilor am avut șansa de a obține un post de practică la Consulatul României din Londra. După care am cunoscut-o pe doamna Jane Nicholson care conduce fundația FARA împreună cu prințul Charles. Este un charity (organizație de caritate n.r.) foarte mare, din Londra, care strânge fonduri pentru copiii nevoiași din România. Am lucrat cu ei 7 ani, după care ceva m-a atras către științele sociale și am decis să mă înscriu la al doilea master, de data aceasta în social-work, pregătindu-mă pentru munca cu comunitatea noastră. Prin toate proiectele pe care le-am desfășurat împreună cu alți oameni absolut deosebiți, am constatat,  cu toții, că românii de aici chiar merită tot suportul nostru, că suntem niște oameni cu mult caracter, iar cu puțin antrenament și străduință, putem ajunge foarte departe.

E.R.: Fiind plecată de atâta vreme, ce mai înseamnă pentru tine să fii român? Român într-o țară străină.

(citiți mai mult in ziarul Eu, Românul!… Vă supărați? 🙂 )

Anunțuri

Scrieri pe frunze de palmier (II)

De multe ori nu mă întorc pe același drum. Caut în desișul întrebărilor. Găsesc mulți corbi albaștri meditând înăuntrul eprubetelor. Sunt corbi fără aripi. Sunt corbi trecuți prin dureri și prin stele. Și oricâtă tristețe s-ar dizolva în eprubete albastrul corbilor fără aripi acoperă sunetele false ale clopotelor desenate pe cer

*

Marți seara. Deasupra apelor. Sufocant. Tocmai se apropie toamna. Când se apropia toamna, de obicei, vorbeam despre nuci, gutui și vin. Despre nuanțele ruginii ale tainelor. Acum extrag cu pipeta din eprubete albastrul corbilor fără aripi

*

Îmi spunea cineva odată că blazonul său e disperarea. Că era un blazon moștenit din familie. Și că pentru el nu exită răsărit. Există doar asfințit. Acolo, în asfințitul continuu e speranța sa.

*

În fiecare zi am renunțat la câte o frunză cu însemnări. Astăzi am întors ceasul cu o săptămână și am început să recitesc ”Jocul cu mărgele de sticlă”… Câtă vreme a trecut! Murmurul frunzelor s-a transformat în urlet verde. Iar apele poartă cu mândrie albastrul corbilor fără aripi…

Duium de beznă

Nah, că iar s-a lăsat întunericul și eu încă stau spânzurată de nimicurile zilei. Puzderia de secunde care au trecut s-au izgonit una pe alta, iar eu mă uit în urmă și îmi dau seama că nu am dus la bun sfârșit ce mi-am propus astăzi. Și nu am dus la bun sfârșit ce mi-am propus ieri, în schimb, au încolțit în mine niște ciocuri de păsări de septembrie pe care le îngrop cu ceremonie în cutia trotinetei. Nu de alta, dar astăzi când am deschis ochii, lângă mine eram eu, o rivală! 🙂

Acum că am stârnit vântul, pot decolora pădurile din hârtie creponată și pot semna în alb pentru definiții și teoreme ale inimii.

Unii se pregătesc să dea foc țării! Încerc să adorm pentru a crea o relație cu personajele din visul de joi seară. Scrisesem un capitol de roman în somn, am un subiect, un ritm de lucru și o prigorie de nisip pe care o pot câștiga le festivalul celor care scriu în somn. Mi-aș dori să merg într-o livadă cu vișini. Mi-o doresc din tot sufletul. Într-o vreme, în livada bunicilor erau 35 de vișini. Acum în visul meu sunt 35 de vișini, o prigorie și niște lupi fioroși din ceară.

Suntem asigurați că dacă Rusia va închide robinetul la gaze, backgroundul nostru psihologic nu va avea de suferit: avem gaz și pentru export. Așadar, nimeni nu ne poate lua poezia din registrele minții

Absolut încântătoare misiunea de a hoinări pe străzi fluierând până ni se vor usca lacrimile. Ne lipim de buze decorații mototolite apoi ne facem covrig în jurul luminii din pubul unde ne prindem de capătul zorilor

În foișorul meu de apă au înverzit pui de prigorie florilor de salcâm le-au crescut aripi în foișorul meu de apă s-a prăbușit un sfinx de iarbă sau ceva ca un sfinx…

Londra, 16 septembrie 2014

duium de bezna

Jurnal londonez (1)

„Devil is beating his wife!”

Expresia „Îşi bate dracul nevasta!” există şi la englezi. Am auzit-o astăzi de vreo două ori în „bus”. Ce mai fac eu pe aici? De ce nu am scris atât de mult timp? Oooo, am atâtea de povestit şi vă anunţ de pe acum că vor fi lucruri şocante. Voi începe prin a vă mărturisi că în Londra eu curăţ toalete. La propriu. Şi m-am hotărât să scriu despre experienţa londoneză fără să ascund nimic. Nu ştiu dacă voi avea timp sau inspiraţie mereu, aşa că nu vă aşteptaţi să scriu cu regularitate.

Aşadar…

Am ajuns în Londra pe la începutul lui septembrie. Aşa voi scrie pentru a nu întrerupe firul sincerităţii. Cu date aproximative. Apoi voi revedea totul.

Revin… De fapt, nu… Voi începe altfel.

Am plecat din România la începutul lunii septembrie. Dacă voi căuta biletul pe el va fi scris 7 septembrie. Mai mult ca sigur. Lucia şi Ionela m-au condus la autocar. Nimeni, dar nimeni nu ştia că adevărata mea intenţie era aceea de a nu mai reveni în ţară.  Ce să mai fac în ţara mea iubită?

După ce am hotărât să „intru” în economia de piaţă şi mi-am luat „disponibilizarea” ghinioanele m-au lovit unele după altele. Dar asta este altă poveste. Am pierdut timpul aproape doi ani tot încercând una, alta.  Banii de pe „disponibilizare” s-au cam dus şi oricât am încercat să „urnesc” lucrurile nu am reuşit.  Abia atunci mi-am dat seama că dacă părăseşti „un loc sigur şi călduţ” de la stat cu greu te mai poţi integra altundeva.

Am încercat să activez în presa locală, apoi în partidul liberal. ‘nica. Dacă nu ai gaşcă şi susţinători şi mai ales bani sau darul pupatului în cur nu faci nimic nici în una, nici în cealaltă. Intenţiile mele erau acelea de a „pune o cărămidă la reconstrucţia patriei şi mai ales la schimbarea mentalităţii”. Idealism fără bază! Am trăit toată viaţa ţinând la idealurile mele şi pentru că eram protejată de un sistem – lucram la termocentrală, eram telefonistă, câştigam binişor – îmi permiteam asta. Totuşi, cum era în economia de piaţă (am scris paiaţă) bănuiam. Prietenele mele – Lucia şi Ionela –  lucrau în asigurări şi aveam habar. Nu închei asigurări, nu papi! Scurt! Chestiunea era că nu am trăit viaţa de „privat” pe propria piele!

În aprilie 2012 – gata şomajul, gata banii şi nimic nu se arăta la orizont. Calendarul „indica” noiembrie 2011.  Apoi au venit arzătoarele zile ale iernii în care am participat la demonstraţiile din stradă vreme de aproape 20 de zile. Atunci a apărut şi proiectul „Pensionarul” – susţinut de… conservatori. Liberalii pe care i-am abordat „cu o idee trăsnet” nu m-au luat în seamă. Iar eu am ţinut enorm la proiectul ăsta. Am „construit” revista asta singură, fără experienţă şi fără niciun ajutor profesional. Graficianul a fost Marius. Am lucrat împreună până adormeam cu frunţile pe masă. Am lucrat… voluntari. Cred că a fost un proiect bun pe care sper să-l reiau cândva. Chiar dacă va fi… în limba engleză.

Cum trece timpul… Alegerile din primăvară au adus schimbarea pe care ne-am dorit-o cu toţii. Şi care a fost necesară cu adevărat. Altfel, iadul ne păştea. Indiferent de considerentele personale, trebuia să „ne smulgem” din ghiarele portocalii. Chiar dacă astăzi avem „aceeaşi Mărie, cu altă pălărie” (politica românească), un pas înainte a fost făcut. Şi nu mă refer la aspectul politic. Mă refer la aspectul civic. O cărămidă s-a alăturat celorlalte – oamenii au devenit cetăţeni. Chiar dacă încă mai bâjbâie.  Încet, încet românii vor învăţa pe pielea lor că trebuie să lupte pentru ca viaţa societăţii să se schimbe. Să ştie că politicienii nu sunt prietenii lor şi că vor trebui să smulgă fiecare drept şi fiecare beneficiu cu forţa – mă refer la mitinguri, demonstraţii, greve generale – din mâinile Guvernelor. Cetăţeanul şi Guvernul nu pot fi prieteni. Ei nu sunt nici duşmani. Sunt jucători în viaţa civică şi trebuie să-şi îndeplinească fiecare rolul. Dacă cetăţeanul va fi delăsător şi comod se va trezi cu un coş zilnic… aproape gol. Dacă Guvernul nu va gestiona bine, în cele din urmă nu va mai avea ce să-i ia cetăţeanului şi se va trezi cu el în stradă. Şi, Doamne fereşte!, cu anarhia la uşă. Democraţia e grea. Iar politicienilor nu le va fi uşor când românii o vor fi  învăţat-o bine.

Am cam plecat cu… pluta. M-am îndepărtat de subiect, nu?

După alegeri, „susţinătorii” revistei au dispărut. Nu mai era nevoie de imagine, la urma urmei cine eram eu? Cum am îndrăznit eu să visez la aşa ceva? Gata! Şi gata a fost! Am încercat să găsesc sponsori, să găsesc companii cărora să le fac publicitate în revistă. Ştiţi de ce m-am lovit? De… factorul politic. Unii m-au întrebat: „Ce culoare politică are revista?” „Păăăăi, e o publicaţie care se adresează tuturor pensionarilor. Nu am luat în considerare culoarea politică„. Liberalii erau supăraţi că nu am venit la ei. „Păi am fost la voi… cu o idee… Nu m-aţi ascultat.” Şi tot aşa… Şomajul s-a terminat, am apelat la câţiva „prieteni” pentru a-mi găsi un loc de muncă. Am apelat inclusiv la „prietenul meu, bibliotecarul”, Sebastian. Acum este directorul Bibliotecii Judeţene. El m-a trimis la Mircea Moloţ. Toate „frâiele” judeţului  sunt în mâna lui Mircea Moloţ – unul dintre baronii locali. La el nu am apelat. Tocmai pentru că ştiam cu cine am de-a face… Din păcate…  Aşa că am urcat în autocar. Destinaţia –  Londra…

P: S.: Nu ştiu de ce am sentimentul că tot ceea ce trăiesc în această perioadă este o experienţă pe care trebuie să o am… Îi văd pe englezi la ei… în casă.  Nu ştiu de ce îmi vine să spun că abia acum simt că viaţa e ca o furtună în mine… O simt! Englezii nu ştiu că eu… scriu. 🙂   E ceva ce nu pot descrie… E ceva despre care trebuie să scriu…

– continuare –

(Nu ştiu când voi continua…) 🙂

for telegraph       Back to Black…

Invitaţie în Salon: adinab  adrian  neliniştitu  tury   almanahe  andrei  artemici   aurora   bibliodevafiliala3  calatorru  intamplarisavante  cammely   vis-si-realitate  carra cella chgabriela  childagain    costika  cristimoise  cartifaine   danieltudose  ddanette   despresufletulmeu   garapentrudoi   disa   dordefemeie   dumitruagachi   emilpoenaru   flaviusobeada   florentincoman  tesatorul  florinapacuraru  fosile  ruralconnection   gabrielailies   basarica  georgevalah  ivanuska  olisabela   isabellelorelai  jorapispis  lafeeblanche  curcubeeinalbsinegru   loreleimihalcea madimcm   worldofsolitairmarcus64  izestrea  mirelapete  madalinaciucu naomikko  neacostache   celucrufrumos  convietuire  diversediversificate   piratulcinefil   popateapa   ragnarslife  rokssana  rolia2012   rooana  tabara-frontiere  teonegura  turistclujan  blogulise  calatoriifestinale    xxlweblog  zamfirpop   workofday  modernmodules   prgoodadvice  purplepublicrelations

Pastila Perkins (PP) :)

Aşa numesc eu lectura acestei cărţi! Pastilă! Imunizare la… manipulare (IM).

O pastilă pentru imunizare la manipulare pe  plutacupaparude! 🙂

„După atacurile din 2001 de la World Trade Center şi Pentagon au apărut şi mai multe dovezi despre relaţiile secrete dintre Washington şi Riad. În octombrie 2003, revista Vanity Fair a publicat informaţii care nu mai fuseseră niciodată făcute publice, într-un articol de anchetă intitulat „Saving the Saudis” („Salvându-i pe saudiţi”). Pe mine personal, povestea despre relaţia dintre familia Bush, Casa de Saud şi familia Bin Laden nu m-a surprins câtuşi de puţin. Ştiam că acele relaţii datau oricum de pe vremea Afacerii de Spălare a a Banilor Arabiei Saudite, începute în anul 1974 şi de pe vremea când George H.W. Bush era ambasador al SUA la ONU (din 1971 până în 1973) şi apoi şeful CIA (din 1976 până în 1977). Ceea ce m-a surprins însă a fost faptul că adevărul ajunsese în cele din urmă la nivelul presei. Vanity Fair trăgea următoarele concluzii: familia Bush şi Casa de Saud, cele mai puternice două dinastii din lume, avuseseră relaţii personale, de afaceri şi politice foarte strânse, care durau de peste 20 de ani…

În sectorul privat, saudiţii susţineau compania Harken Energy, o companie de petrol bătăioasă în care investise George W. Bush. Recent, fostul preşedinte George H.W. Bush şi aliatul său pe termen lung, fostul secretar de stat James A. Baker III, au apărut în faţa saudiţilor la acţiunea de caritate pentru Carlyle Group, discutabil dacă e cel mai mare fond privat de investiţii din lume. Astăzi fostul preşedinte Bush continuă să fie consilier senior al companiei, printre ai căror investitori de pare că se numără şi un saudit acuzat de legături cu grupurile de sprijin terorist…” (John Perkins„Confesiunile unui asasin economic”, 2007)

Toate aceste citate pe care le reproduc din cartea lui Perkins au un scop: acela de a nu închide ochii la realitatea care ni se impune. Ca români, e cazul să ripostăm ori de câte ori politicienii noştri o iau razna şi se împrumută chipurile ca să ne plătească nouă slariile şi pensiile. Să nu mai înghiţim gogoşile lor! Eu cred că ceea ce scrie Perkins e adevărat şi, chiar dacă sunt împotriva modului în care şi-a câştigat traiul, îl apreciez pentru că a redevenit, din AE, OM. Sau poate ne manipulează chiar el? 🙂

Vă mai amintiţi de cartea „Corupţia marilor puteri”?Vă mai amintiţi de cartea „Furtul unei naţiuni”  a lui Tom Gallagher?

Minte de copil! :)

Pe No Name l-am pus AICI! Vrea un nume! 🙂
Ocupaţie de femeie serioasă o fi asta?
 
Untitled1. BEEBEEWALKER! 🙂 (ee: „i” lung)
 

portretul unei zile

pe maestrul olar din albumul greciei
l-am întâlnit în parc l-am rugat să-mi facă un om de zăpadă
la roata lui norocoasă
 
i-am luat tăbliţa cu mărturiile celor cărora le descoperise
peisajele interioare din inimile lor
am luat-o pe genunchi şi am citit o noapte şi o zi
a doua zi şi a doua noapte te-am cunoscut mai bine
iar lângă masa unde am vorbit despre spaţiile marine
despre întinderile pustii ale insulelor fără vară
omul de zăpadă din lut săpa după rădăcinile lui de gheaţă
 
e destul de limpede ce a urmat aşa că nu voi mai scrie aici
un text literar despre o noapte în doi lângă un om de zăpadă
s-au scris atâtea texte despre nopţile unora altoara ba
unii au scris despre intimitatea lor în cele mai nedelicate moduri
iar lumea îi iubeşte îi aplaudă le cumpără cărţile parcă
pe undeva ne este frică de sensibilitate căruia îi spunem sirop
ne este greaţă de ea
de aceea nu mai vor oamenii de zăpadă să fie alături de noi
îşi iau paşaport pentru civilizaţiile îngheţate
unde oamenii stau lângă oamenii de zăpadă
le toarnă ceai când ei vorbesc  despre spaţiile marine
despre întinderile pustii ale insulelor fără vară…
 
Marinela Şerban, London
 
Aici am creat primul meu „textile design… 🙂
 
oameni de zăpadă cărora le urez de pe acum „la mulţi ani!” pentru 2013: celucrufrumos   ivanuska   zamfirpop   almanahe   bibliodevafiliala3   tabara-frontiere  lisandrulisandru  xxlweblog elenaniculescu  ragnarslife  turistclujan ipunct  workofday  prgoodadvice  revistapensionarul  nscutaru  bloglenesrau  flaviusobeada  convietuire soseta-cu-povesti  locultausubsoare worldofsolitaire   adinab   anausca  stropidesuflet  cammely  va-invit-sa-cream-un-blog  piratulcinefil  chelarumihaela  rooana  rokssana teonegura   lunapatrata   rebelul  naomikko   simplyuniqueword  tu1074  childagain  kiusimus fluxnews  lafeeblanche
 alexandrudanromania   garapantrudoi  popateapa arthurelu  gabrielailies calatoriifestinalente natycalinescu   imaginecontinua  cheiatemporale   cristimoise  ratzone  cartifaine  corinalazarescu  atdoru