Publicat în carte, cultura, diverse, ela roseni, lectură, literatura, music, poezie, world culture

Benjamin Zephaniah – un poet pe care l-am îndrăgit de cum i-am citit primele versuri

 Normal, în cele din urmă mi-am făcut card la bibliotecă. S-a nimerit să fie Burnt Oak Library.  Se află la câteva staţii de Edgware, zona unde am două „case” în care sunt „cleaner”.   După ce am poposit cam 20 de minute la raftul IT şi PR am căutat „shelf”-ul poeţilor. Cam sărăcuţ… Însă această sărăcie mi l-a scos în cale pe Benjamin Zephanian, un poet rebel pe care l-am îndrăgit de cum i-am citit primele versuri din cartea Too Black, Too Strong. Acum citesc Propa Propaganda. Nu ajunge că scrie cum scrie. Mai şi cântă… Şi ţine speech –  uri despre poezie şi despre… Republica Engleză. Mărturisesc că ăsta ar fi „dezacordul” dintre mine şi el… În rest, sunt îndrăgostită „lulea” de poeziile lui…

His website

Găsiţi mai multe pe YouTube

DSCN7028              Eu, ieri, în Regent’s Park…

 

Publicat în carte, citate, ela roseni, lectură, realităţi

Pastila Perkins (PP) :)

Aşa numesc eu lectura acestei cărţi! Pastilă! Imunizare la… manipulare (IM).

O pastilă pentru imunizare la manipulare pe  plutacupaparude! 🙂

„După atacurile din 2001 de la World Trade Center şi Pentagon au apărut şi mai multe dovezi despre relaţiile secrete dintre Washington şi Riad. În octombrie 2003, revista Vanity Fair a publicat informaţii care nu mai fuseseră niciodată făcute publice, într-un articol de anchetă intitulat „Saving the Saudis” („Salvându-i pe saudiţi”). Pe mine personal, povestea despre relaţia dintre familia Bush, Casa de Saud şi familia Bin Laden nu m-a surprins câtuşi de puţin. Ştiam că acele relaţii datau oricum de pe vremea Afacerii de Spălare a a Banilor Arabiei Saudite, începute în anul 1974 şi de pe vremea când George H.W. Bush era ambasador al SUA la ONU (din 1971 până în 1973) şi apoi şeful CIA (din 1976 până în 1977). Ceea ce m-a surprins însă a fost faptul că adevărul ajunsese în cele din urmă la nivelul presei. Vanity Fair trăgea următoarele concluzii: familia Bush şi Casa de Saud, cele mai puternice două dinastii din lume, avuseseră relaţii personale, de afaceri şi politice foarte strânse, care durau de peste 20 de ani…

În sectorul privat, saudiţii susţineau compania Harken Energy, o companie de petrol bătăioasă în care investise George W. Bush. Recent, fostul preşedinte George H.W. Bush şi aliatul său pe termen lung, fostul secretar de stat James A. Baker III, au apărut în faţa saudiţilor la acţiunea de caritate pentru Carlyle Group, discutabil dacă e cel mai mare fond privat de investiţii din lume. Astăzi fostul preşedinte Bush continuă să fie consilier senior al companiei, printre ai căror investitori de pare că se numără şi un saudit acuzat de legături cu grupurile de sprijin terorist…” (John Perkins„Confesiunile unui asasin economic”, 2007)

Toate aceste citate pe care le reproduc din cartea lui Perkins au un scop: acela de a nu închide ochii la realitatea care ni se impune. Ca români, e cazul să ripostăm ori de câte ori politicienii noştri o iau razna şi se împrumută chipurile ca să ne plătească nouă slariile şi pensiile. Să nu mai înghiţim gogoşile lor! Eu cred că ceea ce scrie Perkins e adevărat şi, chiar dacă sunt împotriva modului în care şi-a câştigat traiul, îl apreciez pentru că a redevenit, din AE, OM. Sau poate ne manipulează chiar el? 🙂

Vă mai amintiţi de cartea „Corupţia marilor puteri”?Vă mai amintiţi de cartea „Furtul unei naţiuni”  a lui Tom Gallagher?

Publicat în carte, cultura, lectură, realităţi

John Perkins, again

Nu, nu vrrrreau să iau în considerare asemenea gândire diabolică. Dar sunt nevoită. Tot ceea ce trăim în zilele noastre întăreşte „confesiunile” acestui fost angajat într-o activitate pentru care aproape că nu-l poţi ierta. Dar asta e altă poveste.
 
Îl înghit pe John Perkins cu linguriţa. Pe îndelete. Pentru a mă învenina cât mai mult. Pentru a nu uita că gândesc şi că nu am voie să renunţ la atitudine. Măcar
prin modalitatea asta. Măcar scriind.
 
Ceea ce ar trebui să ne cutremure sunt operaţiunile economice şi politice puse în mişcare, operaţiuni  care deja ne afectează mai mult sau mai puţin pe toţi.
 
Citez din nou:
Aspectul ţinut sub tăcere al fiecăruia dintre aceste proiecte (este vorba de proiectele dezvoltate de marile puteri în ţările noastre n.m.) era acela că, prin ele, se intenţiona crearea unor profituri uriaşe pentru contractori, precum şi pentru o mână de familii bogate şi influente din ţara care primea împrumutul, în timp ce se asigura dependenţa financiară pe termen lung şi, prin urmare, loialitatea politică a guvernelor de pretutindeni. Cu cât împrumutul era mai mare, cu atât mai bine. Faptul că povara datoriei apăsând pe spinarea unei ţări îi priva pe cetăţenii acesteia de servicii de sănătate, de educaţie şi de alte servicii sociale timp de decenii, nu era luat în consideraţie.
 
Sursa – John Perkins, „Confesiunile unui asasin economic”
Deşteaptă-te, române! nu este de actualitate! Mult mai mult ar trebui scos în evidenţă un Deşteaptă-te, omenire!  Dar omenirea îşi vede de glamuru’ ei, de lifestyl-ul ei, de naivităţile ei. Care societate civilă?
 
20 de miliarde de euro? Sau câte, că nu am mai ţinut evidenţa…
 
PS. Nu e o reclamă pentru a cumpăra cartea. Cred că se găseşte şi la bibliotecă.
 
Publicat în carte, comunitate, cultura, deva, eveniment, ştiri

Mariana Pândaru – „Aproape linişte”

Sunteţi invitaţi cu toţii – chiar şi

cei neinvitaţi –

la o frumoasă lansare de carte…

Publicat în carte, cultura, deva

Ioan Barb – „Sabatul Interior” şi „Babilon”

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 29 mai, ora 1700, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or, lansarea a două volume de poeme semnate Ioan Barb:  Babilon, apărut în anul 2011 la Editura Brumar, cu o prefaţă semnată de criticul literar Cornel Ungureanu şi Sabatul Interior, apărut la Editura Limes, în 2011.

Ioan Barb este absolvent al Facultății de Drept a Universităţii București, licențiat în științe juridice, cu un masterat în administrație publică și protecția drepturilor minorilor la Universitatea „Iosif Constantin Drăgan” din Lugoj, în anul 2005. (…)      Ioan Sebastian Bara

Publicat în carte, cultura

Geo Bogza, de ce nu?

De ce încercăm „să luăm distanţă” faţă de trecut? Trecutul nu trebuie uitat şi nici nu trebuie făcut vinovat pentru neputinţele noastre actuale. Au trecut 22 de ani şi, dacă „actualizăm” informaţii, constatăm că o mulţime de metehne ale oamenilor de odinioară au străbătut timpul şi tronează şi acum. Alţi omi  😉 , aceleaşi tare!

Recunosc, nu am fost o mare „fană” a lui Geo Bogza. Dar, prin natura activităţii în care „m-am antrenat” (revista), am fost cucerită de poveştile oamenilor pe care i-am întâlnit. Şi aşa am ajuns la „tatăl” reportajului românesc. Da, am pierdut pentru că nu am citit opera lui Geo Bogza.

Am început cu „Anii împotrivirii”. „Cuvântul înainte” a fost scris de către Ion Vitner. Nu ştiu cine a fost, însă redau un paragraf care, cu siguranţă, i-ar fi determinat pe alţii să renunţe definitiv la cititrea cărţii, deşi, un adevăr conţine: unii gazetari actuali pot fi regăsiţi în aceste cuvinte (cu „adaptările de rigoare”):

„Profesiunea de gazetar devenise, prin însăşi supunerea deplină faţă de sacul cu bani al burgheziei şi moşierimii, una dintre cele mai puţin onorabile. În marea lor majoritate, ziariştii erau simpli mercenari, căutând favoarea „viţelului de aur” al capitalismului.”

Intenţia mea nu este aceea de a vorbi despre istorie, ideologii, epoci. Intenţia mea este aceea de a îndemna cititorii la discernământ, la reevaluarea culturii noastre, la normalitate.

Geo Bogza, să recunoaştem, a fost un mare gazetar. Să-l citim ca atare. Şi să gândim critic. Nu SĂ NU CITIM pentru că e literatură din epoca „nu ştiu care”. Nu am întâlnit, în manualele noastre de presă scrisă, niciun citat dintr-un pamflet sau dintr-un reportaj de-ale lui Geo Bogza. De ce?

Mulţi ani mai târziu, din mărturisiri şi şoapte, aflau că omul lor, acela care dusese tratativele, luase el singur câte 500 de lei de fiecare pogon. Iar omul societăţii luase şi el alţi 500. Şi avocaţii tot 500. Şi alţii tot câte 500. Pentru un pogon se cheltuiseră 5000. Fel de fel de misiţi luaseră câte 500. Şi numai ei, stăpânii locului cu care se făcuse afacerea, nu primiseră decât 200. Aşa au debutat întreprinderile petrolifere în ţara noastră! (Lumea petrolului)

S-au strecurat afară din rafinărie, noaptea, la ora tâlhăriilor, trenuri întregi cu benzină, trenuri cu zeci de vagoane, cu locomotivă, cu mecanici, cu frânari. Organele fiscului, organele ceferiste, au fost corupte. Trenuri întregi au părăsit fabrica şi li s-a dat drumul pe liniile ferate ale ţării, pe furiş, hoţeşte, cu un ochi închis pe jumătate, cu un deget dus la buze: sst!… E ora când fură domnii directori generali… (Lumea petrolului)

Nu vi se par întâmplări care se petrec astăzi? 🙂

recomandări: ivanuska  bibliodevafiliala3   filumenie   zamfirpop  dumitruagachi  istoriiregasite   nicole   lunapatrata  epistolepentruzeus  chgabriela  colectionara  diversediversificate  zamfirpop  florinapacuraru   blogulise

Publicat în carte, comunitate, cultura, deva, eveniment, photo, relaţii publice, semnal

Monografia judeţului Hunedoara – volumul I

Evenimentul s-a sfârşit. Reacţiile au fost diverse şi complexe. Unii s-au bucurat cu mintea şi cu sufletul curate, pe unii i-a încercat „invidia pozitivă”, alţii au fost invidioşi de-a dreptul şi unii, mai puţini, e adevărat, veninoşi. Dar judeţul Hunedoara are monografia sa.

Colegiul redacţional îi are în componenţă pe Ioan Sebastian Bara, Florin Dobrei, Vasile Ionaş, Ioachim Lazăr, Liviu Lazăr, Simion Molnar şi Denisa Toma.

Autorii ale căror articole au fost înglobate în acest prim volum sunt: Dumitru Rus, Ioana Jurcă, Maté Marta, Stelian Radu, Cristina Bodó, Gică Băeştean, Costin Daniel Ţuţuianu, Vasile Ionaş, Daniel Iancu, Ionuţ Cosmin Codrea, Cristina Ploscă şi Ioachim Lazăr.

„Cuvântul înainte” a fost scris de către Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.

Ioan Sebastian Bara şi Paulina Popa

Citiţi astăzi şi articolul de aici