O echipă de astronomi a descoperit cel de-al cincilea satelit al planetei pitice Pluto (P 5)

Sursa

Miercuri, 11 iulie 2012, cercetătorii de la NASA au anunţat că o echipă de astronomi a descoperit, cu ajutorul telescopului spaţial Hubble, cel de-al cincilea satelit al planetei pitice Pluto.

Satelitul a fost denumit P5, are o formă neregulată, un diametru cuprins între 6 şi 15 mile (10-25 km) şi se află pe o orbită de 58,000 de mile (aproximativ 94 000 de km).

„Sateliţii lui Pluto se găsesc pe orbite diferite şi sunt ordonate perfect unele în altele, cam aşa cum sunt păpuşile ruseşti”,  a declarat Mark Showalter de la Institutul SETI din Mountain View, California.

Astronomii sunt intrigaţi că o planetă atât de mică poate avea o „colecţie” de sateliţi naturali atât de complexă. Noua descoperire oferă indicii suplimentare despre modul în care sistemul planetei Pluto s-a format şi a evoluat. Teoria favorită este că toţi sateliţii lui Pluto sunt fragmente rezultate în urma coliziunii dintre Pluto şi un alt mare obiect aflat  în centura lui Kuiper, eveniment care s-ar fi petrecut cu miliarde de ani în urmă.

Ştire preluată de aici…

Anunțuri

Publicaţia “Pensionarul – revista seniorilor” nr. 3

Informare! Stare trupească: mare oboseală! 🙂 Stare sufletească: excelentă! 🙂
În economia de piaţă? Grele, bade, grele! 🙂 Da’ provocator!
 
formatul .pdf

Geo Bogza, de ce nu?

De ce încercăm „să luăm distanţă” faţă de trecut? Trecutul nu trebuie uitat şi nici nu trebuie făcut vinovat pentru neputinţele noastre actuale. Au trecut 22 de ani şi, dacă „actualizăm” informaţii, constatăm că o mulţime de metehne ale oamenilor de odinioară au străbătut timpul şi tronează şi acum. Alţi omi  😉 , aceleaşi tare!

Recunosc, nu am fost o mare „fană” a lui Geo Bogza. Dar, prin natura activităţii în care „m-am antrenat” (revista), am fost cucerită de poveştile oamenilor pe care i-am întâlnit. Şi aşa am ajuns la „tatăl” reportajului românesc. Da, am pierdut pentru că nu am citit opera lui Geo Bogza.

Am început cu „Anii împotrivirii”. „Cuvântul înainte” a fost scris de către Ion Vitner. Nu ştiu cine a fost, însă redau un paragraf care, cu siguranţă, i-ar fi determinat pe alţii să renunţe definitiv la cititrea cărţii, deşi, un adevăr conţine: unii gazetari actuali pot fi regăsiţi în aceste cuvinte (cu „adaptările de rigoare”):

„Profesiunea de gazetar devenise, prin însăşi supunerea deplină faţă de sacul cu bani al burgheziei şi moşierimii, una dintre cele mai puţin onorabile. În marea lor majoritate, ziariştii erau simpli mercenari, căutând favoarea „viţelului de aur” al capitalismului.”

Intenţia mea nu este aceea de a vorbi despre istorie, ideologii, epoci. Intenţia mea este aceea de a îndemna cititorii la discernământ, la reevaluarea culturii noastre, la normalitate.

Geo Bogza, să recunoaştem, a fost un mare gazetar. Să-l citim ca atare. Şi să gândim critic. Nu SĂ NU CITIM pentru că e literatură din epoca „nu ştiu care”. Nu am întâlnit, în manualele noastre de presă scrisă, niciun citat dintr-un pamflet sau dintr-un reportaj de-ale lui Geo Bogza. De ce?

Mulţi ani mai târziu, din mărturisiri şi şoapte, aflau că omul lor, acela care dusese tratativele, luase el singur câte 500 de lei de fiecare pogon. Iar omul societăţii luase şi el alţi 500. Şi avocaţii tot 500. Şi alţii tot câte 500. Pentru un pogon se cheltuiseră 5000. Fel de fel de misiţi luaseră câte 500. Şi numai ei, stăpânii locului cu care se făcuse afacerea, nu primiseră decât 200. Aşa au debutat întreprinderile petrolifere în ţara noastră! (Lumea petrolului)

S-au strecurat afară din rafinărie, noaptea, la ora tâlhăriilor, trenuri întregi cu benzină, trenuri cu zeci de vagoane, cu locomotivă, cu mecanici, cu frânari. Organele fiscului, organele ceferiste, au fost corupte. Trenuri întregi au părăsit fabrica şi li s-a dat drumul pe liniile ferate ale ţării, pe furiş, hoţeşte, cu un ochi închis pe jumătate, cu un deget dus la buze: sst!… E ora când fură domnii directori generali… (Lumea petrolului)

Nu vi se par întâmplări care se petrec astăzi? 🙂

recomandări: ivanuska  bibliodevafiliala3   filumenie   zamfirpop  dumitruagachi  istoriiregasite   nicole   lunapatrata  epistolepentruzeus  chgabriela  colectionara  diversediversificate  zamfirpop  florinapacuraru   blogulise

de-formare/re-formare a sinelui?

Un scriitor ale cărui ziceri conturează exact „tendinţele” literare. Tendinţe literare determinate de contrucţia „supapelor” prin care omul prezentului încearcă eschivarea din guerrilla sistemului în care eficienţa se transformă din calitate în mecanicism al fiinţei. Nu este totuşi un risc? Luându-ne mereu peste picior nu ne transformăm în defăimătorii propriului respect de sine?

„Tragediile cumulate şi tot mai brutale ale secolului precedent au atins, se pare, un consens al saturaţiei. Paradoxal şi nu cu totul ceea ce a urmat a fost un abia mascat refuz al tragediei, devalorizarea prin persiflare. Fisura în arta modernă, conectată la individul des-centrat, rătăcit deşi mereu inventiv într-o societate centrifugă, şi-a atins, s-ar zice, limita, masa critică, şi s-a convertit burlesc: dominaţia alertă a glumei, a umorului şi sarcasmului, a absurdului şi hazului de necaz, a ironiei ca ultima soluţie a lipsei de soluţie.” (Norman Manea într-un interviu din revista „Steaua” nr.1-2/2011)

întrebare: ivanuska gabrielasavitsky  almanahe  costyconsult  cella  filumenie    zamfirpop  blogulise  ragnarslife  turistclujan worldofsolitaire convietuire   literesicifre theodora0303 madalinaciucu naomikko  cartifaine chgabriela loreleimihalcea  diversediversificate  fewstuff   unalt   lunapatrata   teonegura   ziduldehartie   mysfan   …

oreste…fără sfârşit

 Da! Oreste Teodorescu s-a avântat încă o dată  pe orbita editorială lansându-şi noua carte: „La sfârşit va fi începutul”. Oreste este unul dintre cei care vrea să înţeleagă toate dedesubturile, toate chichiţele Marelui Univers  (dacă e univers e şi mare, nu :)?). În felul ăsta, s-a ales el cu cele trei cărţi: „Codul lui Oreste”, „Demonii puterii în democraţie” şi cea despre care tocmai am amintit. Când am timp, recunosc, nu ratez nici emisiunea al cărei realizator este: „Codul lui Oreste„.

Îi doresc succes, fără „-uri”, şi la cât mai multă nemărginire în gândire!

Daniel Marian – registre lirice

Fără doar’ şi poate

Moartea are gene de deochi
peste două-mperecheri de ochi.
 
n-ai cum scăpa, poţi da cu ochii-n patru!
am vrut şi am ajuns să latru –
moartea îşi ia partea-ntre măsele
şi-o-mparte doar cu cucuvele.
 
viu să fiu, de n-aş fi acuma mort
cu moartea tot n-aş şti cum să mă port –
e moarte, măi, şi e blestem, fir-ar să fie,
n-o fugăreşti cu nicio nebunie.
 
era viaţa ca o curvă, dar trăiam!
m-aş duce s-o înnod din nou în ham!
 
viaţă răsfăţată fără niciun rost,
ca şi o piatră spartă cu o piatră,
viaţă-n care-am fost, – oare am fost?
 
o noapte lungă, ca o dungă cenuşie –
moartea asta zace ne-ngropată,
măi! fir-ar să fie!
 
 

Îngerii coboară – înecaţi

Adunaţi din nefiind în lume
întâi s-au rezemat de cer sfioşi,
s-au pus în rând cu păcătoşi,
o vreme s-au ţinut într-o aripă strâmbă.
 
pe urmă s-au îmbrobodit cu glume,
duhul vinului i-a văruit verzui,
pân-ce, îngeri blegi ai nimănui
s-au încălecat cu umbrele de fluturi.
 
din noapte scuturaţi, în zi fără de nume
au gândit să dea tot pe ce fi-v’atunci.
şi-au jucat norocul, pe zece porunci,
de n-a rămas sămânţă a nemuririi.
 
într-o mare unde înoată păcătoşi
cât păcat încape, Doamne?
îngerii coboară înecaţi
neam de îngeri se prăpădeşte, Doamne!
 

(Daniel Marian, Căpiţă de fluturi, îngerii mei, Deva, 2011)

Daniel Marian sau opţiunea „Val-vârtej”

O carte cu învelitoarea pusă invers…Da, da, asta a fost vrerea autorului la sugestia unei fete de pe alte meleaguri :).

Să purcedem…

M-am sucit, m-am răsucit, gândit, răzgândit şi, în final, hotărârea-i luată: mă voi desfăşura cam tot aşa… Adică în loc de o nouă grăitură despre poezia marianului mă voi limita – mărginită cum sunt la ora aiasta – să subscriu la ce am scris cu ocazia lansării volumului de versuri Căpiţă de fluturi, îngerii mei.

Poetul va fi despăgubit cu o blondă de bere, bah, cu o bere blondă ori brună, la alegere, colea la-la-la barul „La colţ”, bar  cu tentaţii ca oricare alt bar :)!

Aşa că punem ghilomelele, ptiu, ghilimelele:

Debut întârziat ori târziu – nu mă pronunţ. Ceea ce cred însă ţine de o iluzorie ierarhie literară. Prin acest volum, cu siguranţă, poetul Daniel Marian nu urcă, treaptă cu treaptă, scara de piatră a Parnasului. El sare mai multe trepte o dată.

Printre apropiaţii poetului, multe versuri ale sale au făcut deja carieră. Îl cunoaştem foarte bine pe „hămesitul cal de fluturi” din vremea când „Dumnezeu picura cerneală” şi „foamea de aripi” ţinea „loc de disperare”. Doar poeţii sunt deţinătorii unor disperări atât de frumoase.

În felul său particular de a concepe textul, în „încercarea sa de gumă”  pe care o utilizează continuu, răsturnarea de perspectivă este principalul element care domină această „arătare în cuvinte”: primul volum de versuri al poetului.

Poetului îi sunt iertate multe. Asta o ştie şi Daniel Marian. În „Icoană săracă”, poetul recunoaşte fragilitatea laturii fizice a fiinţei, însă are siguranţa că, prin dăruire întru poezie, dezbrăcarea de trup pentru a îmbrăca haina serafică sunt posibile. „Poate fi crâşma-n care stăm/din aur/numai sufletul ni-i podidit cu-arginţi,/când se las’ o noapte de balaur,/ne-om duce să ne poleim în sfinţi.” (Icoană săracă, pag. 21)

Referindu-se la Nichita Stănescu, Eugen Simion scria la un moment dat că: „Îndoiala ontologică nu pătrunde în poezie”. Judecată, zic eu, ce poate fi exprimată şi în cazul poeziei lui Daniel Marian.

„Sfântul de aţă” vine „într-o lume descusută”, poetul, „pitic albastru” îi fluieră iubitei „din os de cangur sur” într-o sugestivă atemporalitate, atunci cînd „crăpau de ciudă zeii”, atunci cînd „crăpau minuni de/râsul lumii”, atunci când „ouă de comori erau pe lume/ şi ouă de minuni şi ouă de zei”. Când oare, mă întreb?

În plimbările sale prin mai multe universuri deodată, poetul este stăpânit de dorinţa de a înţelege. (pag.34, „Să înţeleg”)

Lumea imediată este lăsată pe altădată, adicătelea o cunoaştem în spaţiul numit de poet „şobolan-bar” unde „alfa-beţi şi beta-beţi şi tot mai beţi” alături de, cine altul, dănuţ/copilu’ florii”, „plecat, venit, pierdut – între/o himalaie şi-un bermud”, „numa’ bun: de spânzurat, de înecat, de/dat la draci!” creează episodul voit distractiv, voit ludic al acestui volum…care este de fapt, „O chestiune sentimentală” a autorului, o chestiune împărtăşită, iată, cu noi, cei prezenţi.

Mai adaug doar atât: Daniel Marian, un poet, un „cucu bau ce mai”!

Deva, 20 septembrie 2011, Galeriile de artă Forma

Din creaţia autorului, mâine….