un discurs despre NIMIC

sau comportamentul de neacceptat al unui demagog fără talent…

Doar atât pot afirma despre apariţia aproape nedorită a celui pe care l-am votat în 2004, dar nu l-am votat în 2009. Nu aşteptam nimic de la acest Preşedinte care ne-a invitat să plecăm să ne găsim locuri de muncă pe alte meleaguri. Nu mai aştept de mult timp nimic de la el.

A-ţi găsi un loc de muncă oriunde pe această planetă nu e ceva rău. Răul constă în faptul că nimic nu a mişcat în economie. De fapt, ceva a mişcat: banii în conturile lor, în conturile clientelei politice, în buzunarele celor care au fost „convinşi” să se înscrie în UNPR, au mişcat „investiţiile” care nu sunt de folos, salariile managerilor întreprinderilor de stat, salariile managerilor instituţiilor statului, bugetul Preşedinţiei, Guvernului, banii acordaţi tuturor celor care susţin această Putere care nu mai are nimic în comun cu noi…Sau are: această Putere ne sugrumă, ne propune ABISUL…Legea acestei Puteri este violenţa psihică şi chiar fizică; atunci când îţi sărăceşti cetăţenii care nu se mai pot întreţine din punct de vedere medical, educaţional, cultural, atunci când îţi aduci cetăţenii la stadiul de asistaţi social din cauza proastei guvernări, arătându-i apoi cu degetul şi insultându-i, vorbim despre violenţa…Puterii. Această Guvernare ţinută în braţe de acest Preşedinte a fost şi este Campioana De-creaţiei…Lipsiţi de inteligenţă, lipsiţi de un minim patriotism, lipsiţi de hărnicie, încălcând legi scrise şi legi nescrise, indivizii acestei Puteri au încă pretenţia să ne conducă. Dacă sunt atât de convinşi de justeţea acţiunilor lor de ce le e teamă de ANTICIPATE? Poate pentru că nu şi-au „aranjat” încă ploile? I-am luat prin surprindere cu demonstraţiile, le-am stricat planurile? O, da!

Discursul domnului Preşedinte a fost un text pregătit de cineva care parcă ar fi vrut să-i sape groapa. De ce? Pentru că a fost o expunere prolixă, cuvântarea unui Preşedinte care se adresează „poporului” pe un ton aproape dispreţuitor, un discurs pentru oligofreni, pentru persoane care nu au judecată. Puţintel i-a tras de urechi pe acei „bugetari” – probabil, miniştri – care-i sfidează prin opulenţă pe cei din jur. Dar cu teamă, parcă. Să nu-i supere. Ei se cunosc prea bine unii pe alţii şi ştiu că se au „la mână”. Cum ar fi putut domnul Preşedinte să-i critice? Domnul Băsescu a vorbit despre „gafe”. Gafele domniei sale ne costă ani din viaţă. Gafele domniei sale şi a celor pe care-i ţine în braţe sunt atentate la demnitatea noastră, la viitorul nostru. Gafele domniei sale au adus mizerie şi suferinţă, nu reforme. Aproape opt ani de răbdare pentru ce? Nimic nu mi-a spus domnul Preşedinte despre fondurile luate de la FMI…

Nimic nu simte domnul Preşedinte pentru această ţară şi pentru cetăţenii ei…NEAVENIŢI!

–––––––––––

NEAVENÍT, -Ă adj. Fără valabilitate; socotit inexistent; nul. [După fr. non avenu].

marinela şerban

Anunțuri

„Glasul Hunedoarei”

sau cum funcţionează denigrarea, dezinformarea şi dezbinarea

Acesta nu este un material jurnalistic.

Azi, o zi însorită. Ieri, a lipsit Eminescu. Dar Eminescu nu a fost doar poet. A fost şi gazetar. De ziua lui am fost în stradă alături de „pensionari, boschetari şi aşa-zişi revoluţionari”, după cum glăsuieşte…„Glasul Hunedoarei”.

Revin. O zi însorită. Plec în parc. Mi-e dor de statuia lui Eminescu chiar dacă e o statuie „cu chip proletar”. Fotografiez parcul, apoi o iau pe jos, prin oraş. Ajung la sediul redacţiei  „Glasului”. Îmi sare în ochi titlul. Fiţuica asta se distribuie gratuit din banii „nu ştim cui” . E peste drum de sediul PDL. Cred că ştim din banii cui. 🙂

Şi citesc: „Ascunşi în spatele unor proteste spontane şi sub paravanul „Salvăm SMURD-ul”, aceştia (politicienii) au reuşit să dea startul unor manifestări publice, în care au fost angrenaţi pensionari, boschetari şi aşa-zişi revoluţionari (…)”. Citiţi articolul urmând link-ul de mai sus.

Am intrat în sediul redacţiei şi am pus o singură întrebare:”Conform articolului, dumneavoastră, în care dintre aceste categorii credeţi că pot fi inclusă?” I-am explicat fătuţei de acolo că eu nu prea arăt a boschetară, nu mă laud că am fost revoluţionară, iar ea, râzând fericită că ştie a spus:”nici pensionară nu sunteţi, nu?”. Nu, nu sunt nici pensionară. Sunt cetăţean al României, la fel ca acel boschetar, la fel ca pensionarii, medicii, jurnaliştii, plăcintarii, ţesătorii, taximetriştii, ţăranii, avocaţii, intelectualii patriei. Şi nu permit unei  Lene-Cuculene să mă înjosească. Am observat că nu mai suntem cetăţeni, ci „populaţie”, „popor” (cu sens peiorativ), manipulaţi, membri ai unor partide, orice, dar nu cetăţeni!

                                 de la golani am ajuns boschetari…

Poate el e boschetar, nu ştiu, nu l-am întrebat..Asemănarea  cu mine este izbitoare… 🙂

Mândră să fiu „boschetară” şi o spun tuturor: vania celucrufrumos tabarafrontiere  carra mirceabadea sifilicablenorel  epistolepentruzeus  flaviusobeada  gabrielasavistky

me – this evening

Nu-ş’ ce mi-o venit şi nici n-am de gând să apelez la vro investigaţie intim-sufletescă. Astară – din lipsă de miau-miau la modă şi de inspiraţie – pui icea una bucată chip de-o clipă..

Să se înfăţişeze:  luna  vania   ulise  prietenu’ lu’ ulise  teo  flavius  elena udrea care nu se-aşteaptă 😉  adrian năstase care se lasă aşteptat de elena udrea 😉  băse care nu comentează aşteptărle 😉

old romanian banknote

floral games – some photo transform

    Click

ziua mea de unu mai

Cum nu sunt amatoare de bere şi mititei, am stat frumuşel acasă, am încercat să dau „delete” socializării de pe „facebook” şi să mă bucur de una dintre cele mai minunate două activităţi ale mele: lectura. Cealaltă activitate ţine de un domeniu fuuuuuarte privat. 😉

Reciteam 🙂 astăzi câteva pagini ale revistei „Discobolul”, mai exact, „Colocviile” publicaţiei  ţinute la Alba Iulia  în iunie 2006, cu tema „Ce înseamnă să fii scriitor în literatura română contemporană?”.

Amu, io n-am pretenţia că aş fi – încă – scriitoare, aşa că voi reda un citat din lucrarea prezentată de criticul literar Virgil Podoabă:

„Aş porni de la o teză, de la o aşteptare a doi sociologi francezi, Alain Touraine şi Pierre Bourdieu, care au crezut că la căderea comunismului în Europa de est, se va implementa o altă formă de organizare socială decât capitalismul  sau comunismul, care fuseseră înainte, o a treia cale, cum au presupus aceşti importanţi gânditori sociologi contemporani. Ei porneau de la premiza că o experienţă atât de puternică cum a fost comunismul în Europa de est, solicită altă soluţie socială şi dacă vreţi culturală, decât cele două care fuseseră exersate. Ori după cum s-a văzut, în virtutea unui mimetism, societăţile din est şi cea românească nu şi-au asumat experienţa comunismului, catastrofa prin care au trecut societăţile respective. Imediat după căderea comunismului, am crezut că literatura română la începutul anilor ’90 va porni de la această premisă, de la asumarea acestei experienţe, mai ales că acum au început masiv depoziţiile celor care populaseră mişcările politice. Am crezut că de aici, literatura română, scriitorii români vor porni de la această experienţă pe care şi-o vor asuma, vor încerca s-o înţeleagă până la capăt şi vor crea o altă literatură pornind de la nişte factori de autenticitate. Or lucrul acesta nu s-a întâmplat. O asemenea speranţă a celor doi sociologi vine şi din partea unui teolog catolic, speranţă care a fost exprimată chiar şi aici, în România, de Marko Ivan Rupnik, care credea că teologia va primi un nou imbold tocmai datorită acestei experienţe a suferinţei cristice pentru foarte mulţi dintre cei care au depus mărturie. Nici în teologie nu s-a întâmplat niciun reviriment. Această experienţă nu a fost însuşită, încât pornind de la ea, să începem o cultură şi o lume nouă. Deci scriitorul român, cu puţine excepţii, a ratat exact sursa prin care putea să aducă ceva nou sub soare (…)”.

Amu, după un asemenea imens citat, sunt convinsă că fără vreo înjurătură nu  scap. Ba sunt convinsă că nici nu voi fi citită până la capăt.

Nu o dată m-am întrebat şi eu: „Care este motivul pentru care omenirea pare că a luat-o razna?”. Iar răspunsul mi l-am dat singură: lipsa creativităţii (aici „creativitate”cu rolul de a face faţă schimbărilor). În timp ce economia inventează mereu „sintagme noi”, operaţiuni din ce în ce mai sofisticate, politicul rămâne încremenit în vechile doctrine pe care nici măcar nu le respectă. Oamenii privesc spre aleşii lor aşteptând soluţiile. Aleşii, din ce în ce mai „populari” dar mai puţin pregătiţi pentru noile provocări pe care le impune economia, sunt înlemniţi în totala lor lipsă de viziune. Cu atât mai mult se întâmplă asta la noi unde un munte de semidocţi s-a-nălţat  prin toate conducerile instituţiilor: sociale, culturale şi politice.

Nu ştiu ce să spun despre scriitura autohtonă. Eu cred, totuşi, că nu stăm rău. Însă, da, poate ar trebui să privim în grădina curentelor literare occidentale contemporane cu oarecare precauţie şi să avem mai multă încredere în a scrie după urechea şi simţirea noastră. Şi după realităţile noastre. Există material suficient.

Acum plec la bar. 😉

StreetPoets

STREET POETS Inc. is a non-profit poetry-based peace-making organization dedicated to the creative process as a force for individual and community transformation..”

Copy-paste: 1. TO INSPIRE at-risk youth in the juvenile detention facilities, schools and streets of Los Angeles County to discover and develop their voices as writers, artists and human beings.
2. TO EMPOWER these young people to use the skills and increased self- awareness engendered through the arts to transcend self-destructive lifestyles.
3. TO CREATE a healing community that unites different racial, ethnic and socioeconomic segments of our city around the transformational power of the creative process.

Am ascultat aproape o oră emisiunile postului lor de radio. Pe site-ul lor veţi găsi şi istoria acestei organizaţii care şi-a propus, pe lângă alte activităţi, să pună în practică programe dedicate adolescenţilor şi tinerilor adulţi prin care să-i atragă spre literatură şi scris. Ţin „workshop”-uri  pe aceste teme şi se străduiesc „să sustragă”  „modernelor ocne” pe acei care s-au pierdut în mărăcinişul delincvenţei.

De ce am scris despre această activitate? Poate pentru că mi-aş dori mai multă acţiune din partea scriitorilor din România. Acţiuni în care scriitorii să se implice mai mult în viaţa comunităţilor din care fac parte. Sunt încercări modeste şi în ţara noastră, însă majoritatea acţiunilor au loc doar în marile oraşe. Alo, provincia aude? Sau vrea să rămână în veci provincie.