Iris Radulian: ”Faptul că trăiesc pe alte meleaguri nu mă îndepărtează de România…”

Iris Radulian este una dintre româncele pe care am ajuns să le apreciez în mod deosebit. Pentru că, în cazul ei, se aplică zicala despre acele fapte care vorbesc în locul omului.  A demarat, alături de alți români inimoși, proiectul My Romania Group. În cadrul acestui proiect a dezvoltat și My Romania School, o școală de weekend în limba română pentru copii și o școală de weekend în limba engleză pentru adulți. 

E.R.: Bună ziua, Iris. Îți mulțumesc pentru faptul că ai fost de acord cu acest interviu prin care vom încerca să facem cunoscute proiectele deosebite prin care încerci să sprijini comunitatea românească și nu numai. O întrebare, hm, de încălzire, aș spune. Cine este, de fapt, Iris Radulian?

Iris Radulian: Am 32 de ani și sunt din București. Am sosit la Londra printr-o coincidență. Destinul m-a adus aici și văd că nu a fost o greșeală. După ce am absolvit în București științele politice, am dorit mult să studiez în străinătate pentru a putea face o diferență de atitudine. Am obținut burse în USA, însă ceva m-a oprit de a face un astfel de pas. Probabil m-a speriat distanța. Am decis să transfer totul în Europa și am ales Marea Britanie. Am sosit în 2005 și îmi amintesc foarte clar momentul când am pășit pe acest pământ. Emoții mari în sufletul meu, însă ceva îmi zicea că va fi bine. Și așa a fost. După terminarea studiilor am avut șansa de a obține un post de practică la Consulatul României din Londra. După care am cunoscut-o pe doamna Jane Nicholson care conduce fundația FARA împreună cu prințul Charles. Este un charity (organizație de caritate n.r.) foarte mare, din Londra, care strânge fonduri pentru copiii nevoiași din România. Am lucrat cu ei 7 ani, după care ceva m-a atras către științele sociale și am decis să mă înscriu la al doilea master, de data aceasta în social-work, pregătindu-mă pentru munca cu comunitatea noastră. Prin toate proiectele pe care le-am desfășurat împreună cu alți oameni absolut deosebiți, am constatat,  cu toții, că românii de aici chiar merită tot suportul nostru, că suntem niște oameni cu mult caracter, iar cu puțin antrenament și străduință, putem ajunge foarte departe.

E.R.: Fiind plecată de atâta vreme, ce mai înseamnă pentru tine să fii român? Român într-o țară străină.

(citiți mai mult in ziarul Eu, Românul!… Vă supărați? 🙂 )

Love story: DIASPORA ROMÂNEASCĂ

Ajuns în cele din urmă la exasperare, românul care nu a mai vrut să urmeze tratamentul aplicat de ciudata noastră clasă politică, și-a riscat puțina ”securitate” financiară și socială pe care credea că o are în țara lui și, cu cea de-a șaptea viață din zestrea genetică – românul are șapte vieți/ în pieptu-i de aramă – s-a îmbărbătat și a trecut granița.

Aflat el în afara plaiurilor mioritice, românul a descoperit cum e cu meșterul Manole și cu oița cea laie, bucălaie, cum e cu ”noi suntem leagănul lumii” și ”buricul pământului”. Nu e bine. Nu contează. În afara granițelor patriei, a învățat românul cum e cu munca extenuantă, ce înseamnă economia de piață, aia reală, ce înseamnă să prețuiești fiecare ”coin” (monedă), oricât de mică și de neînsemnată ar părea. Cu voia sau fără voia sa, a luat la cunoștință cum e să trăiești ”la comun”, să împarți aceeași baie și aceeași cameră cu alte persoane străine, cum e să fii luat la muncă ”de la stradă”, ce înseamnă discriminarea, sclavia modernă, dar și beneficiile pe care le câștigi după ce ai acumulat experiență, darurile pe care ți le oferă o societate care, în cele din urmă, dacă ești perseverent, îți oferă șansa de a-ți schimba destinul. Variantă la care nu poți nutri în România. Cititi mai mult pe situl ziarului Eu, Românul…

 BONUS:

London: People’s Climate March

Zeci de mii de persoane au participat duminică, în Londra, la marșul global pentru acțiune climatică – People’s Climate March -, marș organizat de AVAAZ, cel mai cunoscut site de petiții din lume.

Organizatorii au estimat că, la acest marș, au participat în jur de 40 000 de persoane. Printre manifestanți s-a aflat și actrița britanică Emma Thompson, revenită de curând dintr-o expediție în Arctica, precum și victime ale inundațiilor din iarna trecută. Emma Thompson a declarat: ”Fiecare persoană are puterea de a schimba lumea. Dacă vom fi uniti, puterea noastră devine irezistibilă.”

(alte imagini și mai multe informații aflați pe website-ul Eu, Românul!)

Am mărșăluit aproximativ 2h și jumătate, după care am ascultat ”speakerii”, apoi mers de voie prin oraș. 🙂

Alex Ostafe: ”Românii ar trebui să urmeze exemplul Scoției”

În politica noastră este nevoie de oameni noi. Și nu doar noi. Avem nevoie de politicieni competenți în domeniile lor de activitate. Vă prezentăm în articolul de astăzi o astfel de persoană. Se numește Alexandru Marius Ostafe.

Cine este Alex Marius Ostafe?

Alexandru Marius Ostafe s-a născut pe 20 martie 1987 în Botoșani, orașul lui George Enescu, Mihai Eminescu, Grigore Antipa, Stefan Luchian, dar și a marelui academician și om politic, Nicolae Iorga.

Alex Ostafe este președintele organizației studențești Europe Students Union (ESU), o structură constituită pentru apărarea și sprijinirea studenților români care au avut de suferit în urma deciziei Ministrului Universităților de a bloca împrumuturile acordate pentru studii. În plan politic, Alex Ostafe a participat, din partea European Party, la alegerile locale din Marea Britanie, alegeri care au avut loc în mai, anul acesta. Europeans Party este partidul fondat pentru apărarea drepturilor europenilor din Marea Britanie.

Am stat de vorbă cu acest tânăr care, a dovedit, nu o dată, că nu este indiferent la probleme de care se lovesc tinerii români ajunși în Regat. ”Am militat mereu pentru ca tinerii români să urmeze cursurile colegiilor și universităților de aici și am încercat, ori de câte ori a fost posibil, să-i ajut și în găsirea unui loc de muncă”, ne-a mărturisit Alex.

Alex, au trecut 25 de ani de la Revoluția din 1989. Ești una dintre puținele persoane care se bate încă pentru aplicarea Punctului 8 al Proclamației de la Timișoara. Din acest punct de vedere tu susții că înainte de alegerile prezidențiale care ne bat la ușă, ar trebui organizat un REFERENDUM. Despre ce referendum vorbești?

EU știu, dacă vă place veti găsi continuarea în publicația online pe care am înfiintat-o: Eu, Românul!

Scrieri pe frunze de palmier (II)

De multe ori nu mă întorc pe același drum. Caut în desișul întrebărilor. Găsesc mulți corbi albaștri meditând înăuntrul eprubetelor. Sunt corbi fără aripi. Sunt corbi trecuți prin dureri și prin stele. Și oricâtă tristețe s-ar dizolva în eprubete albastrul corbilor fără aripi acoperă sunetele false ale clopotelor desenate pe cer

*

Marți seara. Deasupra apelor. Sufocant. Tocmai se apropie toamna. Când se apropia toamna, de obicei, vorbeam despre nuci, gutui și vin. Despre nuanțele ruginii ale tainelor. Acum extrag cu pipeta din eprubete albastrul corbilor fără aripi

*

Îmi spunea cineva odată că blazonul său e disperarea. Că era un blazon moștenit din familie. Și că pentru el nu exită răsărit. Există doar asfințit. Acolo, în asfințitul continuu e speranța sa.

*

În fiecare zi am renunțat la câte o frunză cu însemnări. Astăzi am întors ceasul cu o săptămână și am început să recitesc ”Jocul cu mărgele de sticlă”… Câtă vreme a trecut! Murmurul frunzelor s-a transformat în urlet verde. Iar apele poartă cu mândrie albastrul corbilor fără aripi…

Duium de beznă

Nah, că iar s-a lăsat întunericul și eu încă stau spânzurată de nimicurile zilei. Puzderia de secunde care au trecut s-au izgonit una pe alta, iar eu mă uit în urmă și îmi dau seama că nu am dus la bun sfârșit ce mi-am propus astăzi. Și nu am dus la bun sfârșit ce mi-am propus ieri, în schimb, au încolțit în mine niște ciocuri de păsări de septembrie pe care le îngrop cu ceremonie în cutia trotinetei. Nu de alta, dar astăzi când am deschis ochii, lângă mine eram eu, o rivală! 🙂

Acum că am stârnit vântul, pot decolora pădurile din hârtie creponată și pot semna în alb pentru definiții și teoreme ale inimii.

Unii se pregătesc să dea foc țării! Încerc să adorm pentru a crea o relație cu personajele din visul de joi seară. Scrisesem un capitol de roman în somn, am un subiect, un ritm de lucru și o prigorie de nisip pe care o pot câștiga le festivalul celor care scriu în somn. Mi-aș dori să merg într-o livadă cu vișini. Mi-o doresc din tot sufletul. Într-o vreme, în livada bunicilor erau 35 de vișini. Acum în visul meu sunt 35 de vișini, o prigorie și niște lupi fioroși din ceară.

Suntem asigurați că dacă Rusia va închide robinetul la gaze, backgroundul nostru psihologic nu va avea de suferit: avem gaz și pentru export. Așadar, nimeni nu ne poate lua poezia din registrele minții

Absolut încântătoare misiunea de a hoinări pe străzi fluierând până ni se vor usca lacrimile. Ne lipim de buze decorații mototolite apoi ne facem covrig în jurul luminii din pubul unde ne prindem de capătul zorilor

În foișorul meu de apă au înverzit pui de prigorie florilor de salcâm le-au crescut aripi în foișorul meu de apă s-a prăbușit un sfinx de iarbă sau ceva ca un sfinx…

Londra, 16 septembrie 2014

Ultima postare: 16 iunie 2013

Da, știu, au trecut trilioane de ani! Muncă multă, timp puțin, câștig – aproape…  ioc. Dar Londra are farmecul ei. Dacă aș fi trăit în România, după ce mi-am pierdut (cu voie) locul de muncă, nu prea aș fi avut oportunități. În Londra… m-am descurcat. O țară străină, unde vrei, nu vrei, înveți ce înseamnă economia de piață, dar și capitalismul sălbatic, îți oferă mult mai multe posibilități de a supraviețui, decât propria țărișoară. De ce? Pentru că aici munca se plătește. Bați un covor? Plată! Plimbi un cățel? Plată! Speli vase? Plată! Duci un copil la grădiniță? Plată!

Bineînțeles că nu toți aceia cărora le ”furnizezi” servicii sunt corecți. Se mai întâmplă se te trezești și cu 2 zile în care ai ”prestat” cine știe ce activitate – unii consideră că ți-au oferit ”training” – pentru care, apoi, nu ești plătit. Mai rar, dar se întâmplă.

Am întâlnit și cazuri monstruoase de sclavie modernă – despre care toată lumea se face că nu știe. Fete de-ale noastre sau de-ale altora, în general imigrante fără forme legale de muncă, lucrând în restaurante la spălat de vase, arse pe mâini de la tigăile pe care le aruncă bucătarii în chiuvete. Dacă ai ”norocul” să fii angajată cameristă la hotel, ai obligația de a da la cheie (curăța) 15 camere în 8 ore, totul pentru 6,31 de lire pe oră. De fapt calculul se face așa: 8 ore x 6.31 = 50.48 de lire. Dacă împarți 50.48 de lire la 15 camere îți ies 3, 36 de lire. Așa că încasezi ”atâtea camere ”x 3,36 de lire, nicidecum 6, 31 de lire pe oră. De fapt, totul se întâmplă așa pentru că, aici, cuvântul de ordine este ”faster”. Trebuie să fii ”hard-working”, ”faster” and ”honest”. Nu mai spun cât de răutăcioase pot fi uneori ”supervizer”- ele – deseori, românce și ele. Băieții fără experiență sau care sunt la început de drum în Anglia, sunt luați ”de la stradă” și muncesc în construcții câte 10-12 ore pe zi pentru 40-50 de lire. Și, totuși, ce ar oferi România în loc? Nimic! O economie în cădere liberă! Nu mai vorbim de faptul că mulți dintre acești muncitori și muncitoare sunt absolvenți cu studii superioare.

Și totuși… Prin perseverență ai șansa să poți schimba lucrurile. Străduindu-te să depășești toate asperitățile, învățând continuu pentru a obține ”skill”- uri (calificări, deprinderi) și încercând să te integrezi în ”sistemul englezesc” poți fi  în situația de a câștiga între 2000 – 4000 de lire pe lună; poate chiar mai mult. Aici se poate! De aceea rămânem locului și facem eforturi să ne realizăm.

Vă mărturisesc, totodată, că multe dintre experiențele neplăcute, le-am avut din partea românilor. Am construit un site pentru care nu am fost plătită integral. Am lucrat pentru o firmă de electronice second-hand care m-a plătit cu 3 lire ora (10 ore pe zi + 5 ore transport – pentru imensa sumă de 30 de lire; firma era a anui arab căsătorit cu o româncă). Am fost 2 zile în ”training” pentru o firmă de taximetrie. M-am ales cu o cafea și cu un refuz – fără să mi se spună de ce – după încheierea trainingului. 20 de ore în 2 zile + 10 ore de transport în 2 zile, plată, ioc! Și tot așa…

Acestea sunt o parte dintre experiențele care m-au învățat câte ceva despre economie, despre piață, despre unii români și despre mine însămi. Și știți ceva? Nu regret absolut nimic. Consider că una dintre cele mai grele perioade din viața mea – durata șederii mele în Londra –  a fost și este cea mai instructivă, mai bogată și mai interesantă încercare pe care am trăit-o. Am devenit mai puternică, mai ”hâtră” :), curajoasă, independentă și încăpățânată decât, îndrăznesc să o spun, eram.

Așadar, numai de bine!

Amu, vechi prieteni dragi, v-o spun pe drept! E greu. Și nu prea am timp de ”blogărit” de dragul ”blogăritului”… Însă, dacă vă va face plăcere să treceți pe aici, veți putea citi unele postări pe care le voi trimite direct de pe situl publicației online Eu, Românul, publicație pe care am înființat-o, nah, să spun lucrurilor pe nume… pentru a spune… lucrurilor pe nume! 🙂

Și nu am să uit să mai scriu și câte un poem… Dragoste adevărată… 🙂

Londra, 15 septembrie 2014

Și un bonus: Horniman Museum & Gardens