Benjamin Zephaniah – un poet pe care l-am îndrăgit de cum i-am citit primele versuri

 Normal, în cele din urmă mi-am făcut card la bibliotecă. S-a nimerit să fie Burnt Oak Library.  Se află la câteva staţii de Edgware, zona unde am două „case” în care sunt „cleaner”.   După ce am poposit cam 20 de minute la raftul IT şi PR am căutat „shelf”-ul poeţilor. Cam sărăcuţ… Însă această sărăcie mi l-a scos în cale pe Benjamin Zephanian, un poet rebel pe care l-am îndrăgit de cum i-am citit primele versuri din cartea Too Black, Too Strong. Acum citesc Propa Propaganda. Nu ajunge că scrie cum scrie. Mai şi cântă… Şi ţine speech –  uri despre poezie şi despre… Republica Engleză. Mărturisesc că ăsta ar fi „dezacordul” dintre mine şi el… În rest, sunt îndrăgostită „lulea” de poeziile lui…

His website

Găsiţi mai multe pe YouTube

DSCN7028              Eu, ieri, în Regent’s Park…

WatchShop

Anunțuri

portretul unei zile

pe maestrul olar din albumul greciei
l-am întâlnit în parc l-am rugat să-mi facă un om de zăpadă
la roata lui norocoasă
 
i-am luat tăbliţa cu mărturiile celor cărora le descoperise
peisajele interioare din inimile lor
am luat-o pe genunchi şi am citit o noapte şi o zi
a doua zi şi a doua noapte te-am cunoscut mai bine
iar lângă masa unde am vorbit despre spaţiile marine
despre întinderile pustii ale insulelor fără vară
omul de zăpadă din lut săpa după rădăcinile lui de gheaţă
 
e destul de limpede ce a urmat aşa că nu voi mai scrie aici
un text literar despre o noapte în doi lângă un om de zăpadă
s-au scris atâtea texte despre nopţile unora altoara ba
unii au scris despre intimitatea lor în cele mai nedelicate moduri
iar lumea îi iubeşte îi aplaudă le cumpără cărţile parcă
pe undeva ne este frică de sensibilitate căruia îi spunem sirop
ne este greaţă de ea
de aceea nu mai vor oamenii de zăpadă să fie alături de noi
îşi iau paşaport pentru civilizaţiile îngheţate
unde oamenii stau lângă oamenii de zăpadă
le toarnă ceai când ei vorbesc  despre spaţiile marine
despre întinderile pustii ale insulelor fără vară…
 
Marinela Şerban, London
 
Aici am creat primul meu „textile design… 🙂
 
oameni de zăpadă cărora le urez de pe acum „la mulţi ani!” pentru 2013: celucrufrumos   ivanuska   zamfirpop   almanahe   bibliodevafiliala3   tabara-frontiere  lisandrulisandru  xxlweblog elenaniculescu  ragnarslife  turistclujan ipunct  workofday  prgoodadvice  revistapensionarul  nscutaru  bloglenesrau  flaviusobeada  convietuire soseta-cu-povesti  locultausubsoare worldofsolitaire   adinab   anausca  stropidesuflet  cammely  va-invit-sa-cream-un-blog  piratulcinefil  chelarumihaela  rooana  rokssana teonegura   lunapatrata   rebelul  naomikko   simplyuniqueword  tu1074  childagain  kiusimus fluxnews  lafeeblanche
 alexandrudanromania   garapantrudoi  popateapa arthurelu  gabrielailies calatoriifestinalente natycalinescu   imaginecontinua  cheiatemporale   cristimoise  ratzone  cartifaine  corinalazarescu  atdoru   
 
 

note de contrabas

cât de melodios sună o parte din tine uneori!
alteori eşti fără cap şi fără coadă cu pleoapele vineţii
pe jumătate aruncate peste notele de contrabas din mine
 
nu am de gând să iau notiţe despre viaţa de toate zilele
 
vreau să uit cât mai multe din cele ce au fost şi
să adun apele curgătoare din lume într-o taină
iar această taină să o las sub învelitoarea stâncilor
peste care au crescut tufe de soc pe care dacă le săruţi
te copleşeşte melancolia sau
din contră îţi recapeţi voia bună şi pluteşti în gol
întrucâtva dezamăgit că lumea exterioară vorbeşte prea tare
şi nu bagă de seamă cât de uşor s-au înnegrit paginile
pe care tu încerci să scrii cu albul gândurilor
 
nu te-ai înscris în distinsul club al nuferilor cântători
ai ieşit prea extenuat din sala de exerciţii unde înveţi
să rezolvi cum să nu te abaţi de la calea cea bună
– o sală de exerciţii mai mereu goală şi fără încălzire –
 
în unele zile scrii remarcabil aproape că te doresc cu
tot trupul meu de nume şi imagini
alteori eşti prea împovărat de iluzii şi nu ştie nimeni câte
leziuni râmân în respiraţia mea încărcată de constelaţii
în care te adânceşti căutând scheme mult prea complicate
pe când eu am păstrat numai bucuriile
 
 
London,  10 decembrie 2012
 

Duminica

este o ploaie proaspătă de seară
mă caţăr până la norii de sidef
tu stai rezemat într-un cot tu eşti celebru
scrii în carneţelul tău:
„nimic mai simplu decât această hârtie de apă
va fi soare mâine. cuvintele ei vor dispărea”
 
mă caţăr pe stânci. sunt udă leoarcă. tremur.
stâncile tremură. tu tremuri
lupii de decembrie se uită
la noi cu privirea tristă
 
am ajuns acasă am închis toate ferestrele
am deschis sesiunea de scris
până în lumea următoare am casa deschisă
pentru cei care vor să citească
„jurnalul unei singure duminici”
 
de ela roseni
 
p.s. o duminică răsunătoare
 
(varianta în limba engleză)
 
DSCN1153
 
 
 

Joi

există nori de hârtie
pe care scriu cuvinte cu vin negru
îngerii vor citi îngerii vor recita
poemele mele
 
îngerii se vor îmbăta cu poemele mele!
 
e joi în oraşul de sticlă întunecată
şi ninge acum în oraşul ploilor
în venele mele alte lumi cresc
nelegate la ochi
 
până dimineaţă
oraşul cenuşiu va fi acoperit de hârtie –
semnele scrisului
 
(aici este varianta în limba engleză)
 

cu părul vopsit

am plecat în pelerinaj
pentru că vara s-a apucat să arunce cu pietre fierbinţi
în oameni
şi pentru că am fost minţită când eram copilă
că sub pielea de porcse ascunde un rege
şi că dacă sărut un broscoi el se transformă în prinţ
                                      şi pentru multe altele de exemplu pentru că
                                      nu am gropiţe în obraji nu am părul negru 
                                      nu ne primesc în  schengen
                                      şi pentru că i s-a tăiat unuia capul…
                                      îi spuneau Ioan…
 
                                                                                                                                  marinela şerban
 
 

mărturisire de iulie

dimineaţa când mă spintecă lumina şi căldura
mă cuibăresc printre cuburile de gheaţă pe care mi le pregătesc
din tot ce-a fost frumos cu o zi înainte
stau aşa până mă pătrunde binele în oase în minte în golurile conştiinţei
stau aşa până când lucrurile trecătoare vin plângând la mine
le strâng în braţe pentru că sunt trecătoare simple
pentru că nu se împotrivesc să fie aşa
 
nu mă supăr pe arşiţă până nu moare nimeni din cauza ei
nici pe viituri până nu moare nimeni din cauza lor
nici pe cutremure pe grindine nici pe căderile de stânci
nici pe tsunami  pe exploziile solare pe furtunile de nisip
şi nici pe oameni nu mă supăr până când nu mor alţi oameni 
din cauza lor
 
în fiecare noapte stau de gardă
îmi păzesc frumuseţea gândurilor… de fapt… ştiţi…
eu par cuminte ca apusurile liniştite din munţii copilăriei
dar sunt ca întâmplările care se petrec noaptea în adâncul pădurii
vai de capul celui care se lasă păcălit de tăcerile mele
 
toată noaptea am primit mesaje pe mobil
o mulţime de inimi mi-au scris despre problemele lor trecătoare
le-am răspuns… am stat de gardă până dimineaţa… acum 
stau cuminte printre cuburile de gheaţă… în mine însămi…
ca-ntr-o pădure