Scrieri pe frunze de palmier (II)

De multe ori nu mă întorc pe același drum. Caut în desișul întrebărilor. Găsesc mulți corbi albaștri meditând înăuntrul eprubetelor. Sunt corbi fără aripi. Sunt corbi trecuți prin dureri și prin stele. Și oricâtă tristețe s-ar dizolva în eprubete albastrul corbilor fără aripi acoperă sunetele false ale clopotelor desenate pe cer

*

Marți seara. Deasupra apelor. Sufocant. Tocmai se apropie toamna. Când se apropia toamna, de obicei, vorbeam despre nuci, gutui și vin. Despre nuanțele ruginii ale tainelor. Acum extrag cu pipeta din eprubete albastrul corbilor fără aripi

*

Îmi spunea cineva odată că blazonul său e disperarea. Că era un blazon moștenit din familie. Și că pentru el nu exită răsărit. Există doar asfințit. Acolo, în asfințitul continuu e speranța sa.

*

În fiecare zi am renunțat la câte o frunză cu însemnări. Astăzi am întors ceasul cu o săptămână și am început să recitesc ”Jocul cu mărgele de sticlă”… Câtă vreme a trecut! Murmurul frunzelor s-a transformat în urlet verde. Iar apele poartă cu mândrie albastrul corbilor fără aripi…

Duium de beznă

Nah, că iar s-a lăsat întunericul și eu încă stau spânzurată de nimicurile zilei. Puzderia de secunde care au trecut s-au izgonit una pe alta, iar eu mă uit în urmă și îmi dau seama că nu am dus la bun sfârșit ce mi-am propus astăzi. Și nu am dus la bun sfârșit ce mi-am propus ieri, în schimb, au încolțit în mine niște ciocuri de păsări de septembrie pe care le îngrop cu ceremonie în cutia trotinetei. Nu de alta, dar astăzi când am deschis ochii, lângă mine eram eu, o rivală! 🙂

Acum că am stârnit vântul, pot decolora pădurile din hârtie creponată și pot semna în alb pentru definiții și teoreme ale inimii.

Unii se pregătesc să dea foc țării! Încerc să adorm pentru a crea o relație cu personajele din visul de joi seară. Scrisesem un capitol de roman în somn, am un subiect, un ritm de lucru și o prigorie de nisip pe care o pot câștiga le festivalul celor care scriu în somn. Mi-aș dori să merg într-o livadă cu vișini. Mi-o doresc din tot sufletul. Într-o vreme, în livada bunicilor erau 35 de vișini. Acum în visul meu sunt 35 de vișini, o prigorie și niște lupi fioroși din ceară.

Suntem asigurați că dacă Rusia va închide robinetul la gaze, backgroundul nostru psihologic nu va avea de suferit: avem gaz și pentru export. Așadar, nimeni nu ne poate lua poezia din registrele minții

Absolut încântătoare misiunea de a hoinări pe străzi fluierând până ni se vor usca lacrimile. Ne lipim de buze decorații mototolite apoi ne facem covrig în jurul luminii din pubul unde ne prindem de capătul zorilor

În foișorul meu de apă au înverzit pui de prigorie florilor de salcâm le-au crescut aripi în foișorul meu de apă s-a prăbușit un sfinx de iarbă sau ceva ca un sfinx…

Londra, 16 septembrie 2014

duium de bezna

portretul unei zile

pe maestrul olar din albumul greciei
l-am întâlnit în parc l-am rugat să-mi facă un om de zăpadă
la roata lui norocoasă
 
i-am luat tăbliţa cu mărturiile celor cărora le descoperise
peisajele interioare din inimile lor
am luat-o pe genunchi şi am citit o noapte şi o zi
a doua zi şi a doua noapte te-am cunoscut mai bine
iar lângă masa unde am vorbit despre spaţiile marine
despre întinderile pustii ale insulelor fără vară
omul de zăpadă din lut săpa după rădăcinile lui de gheaţă
 
e destul de limpede ce a urmat aşa că nu voi mai scrie aici
un text literar despre o noapte în doi lângă un om de zăpadă
s-au scris atâtea texte despre nopţile unora altoara ba
unii au scris despre intimitatea lor în cele mai nedelicate moduri
iar lumea îi iubeşte îi aplaudă le cumpără cărţile parcă
pe undeva ne este frică de sensibilitate căruia îi spunem sirop
ne este greaţă de ea
de aceea nu mai vor oamenii de zăpadă să fie alături de noi
îşi iau paşaport pentru civilizaţiile îngheţate
unde oamenii stau lângă oamenii de zăpadă
le toarnă ceai când ei vorbesc  despre spaţiile marine
despre întinderile pustii ale insulelor fără vară…
 
Marinela Şerban, London
 
Aici am creat primul meu „textile design… 🙂
 
oameni de zăpadă cărora le urez de pe acum „la mulţi ani!” pentru 2013: celucrufrumos   ivanuska   zamfirpop   almanahe   bibliodevafiliala3   tabara-frontiere  lisandrulisandru  xxlweblog elenaniculescu  ragnarslife  turistclujan ipunct  workofday  prgoodadvice  revistapensionarul  nscutaru  bloglenesrau  flaviusobeada  convietuire soseta-cu-povesti  locultausubsoare worldofsolitaire   adinab   anausca  stropidesuflet  cammely  va-invit-sa-cream-un-blog  piratulcinefil  chelarumihaela  rooana  rokssana teonegura   lunapatrata   rebelul  naomikko   simplyuniqueword  tu1074  childagain  kiusimus fluxnews  lafeeblanche
 alexandrudanromania   garapantrudoi  popateapa arthurelu  gabrielailies calatoriifestinalente natycalinescu   imaginecontinua  cheiatemporale   cristimoise  ratzone  cartifaine  corinalazarescu  atdoru   
 
 

se întâmplă lucruri ciudate

învăluire în miracol roşu norocos în care să ne adâncim visurile
nopţile magice ale lui decembrie sunt legi scrise cu alb şi gheaţă
 
afară e o mare casă de oaspeţi în care toată lumea se îmbrăţişează
pe jumătate fericită pe jumătate aşteptând cu înfrigurare noul an
cu toate ale lui şomaj greve măriri de taxe corupţie războaie
preluări ostile de companii uniuni dezmembrări  examene de conştiinţă
reveniri în braţele îngerului dezamăgiri renunţări la credinţă căutări de sine
toate dar toate încorporate în inelul sfărâmicios al speranţelor
 
afară e o mare casă de oaspeţi în care intrăm să ne bucurăm de sfinţenia zilelor
în alb-cenuşiul atmosferei explodează luminile beculeţelor colorate artificiile
mirosurile îmbietoare din patiseriile unde ne reculegem cerul gurii urările de
sănătate noroc implorările cerşetorilor durerea copiilor pentru care nu există
moş crăciun afară e o mare casă de oaspeţi pentru cei fără casă afară
e o mare casă goală
 
Marinela Şerban
London,  19 decembrie 2012
 
 

despre ignorare…

DSCN5602bb

Untitled

note de contrabas

cât de melodios sună o parte din tine uneori!
alteori eşti fără cap şi fără coadă cu pleoapele vineţii
pe jumătate aruncate peste notele de contrabas din mine
 
nu am de gând să iau notiţe despre viaţa de toate zilele
 
vreau să uit cât mai multe din cele ce au fost şi
să adun apele curgătoare din lume într-o taină
iar această taină să o las sub învelitoarea stâncilor
peste care au crescut tufe de soc pe care dacă le săruţi
te copleşeşte melancolia sau
din contră îţi recapeţi voia bună şi pluteşti în gol
întrucâtva dezamăgit că lumea exterioară vorbeşte prea tare
şi nu bagă de seamă cât de uşor s-au înnegrit paginile
pe care tu încerci să scrii cu albul gândurilor
 
nu te-ai înscris în distinsul club al nuferilor cântători
ai ieşit prea extenuat din sala de exerciţii unde înveţi
să rezolvi cum să nu te abaţi de la calea cea bună
– o sală de exerciţii mai mereu goală şi fără încălzire –
 
în unele zile scrii remarcabil aproape că te doresc cu
tot trupul meu de nume şi imagini
alteori eşti prea împovărat de iluzii şi nu ştie nimeni câte
leziuni râmân în respiraţia mea încărcată de constelaţii
în care te adânceşti căutând scheme mult prea complicate
pe când eu am păstrat numai bucuriile
 
 
London,  10 decembrie 2012
 

o zi

plouă. uriaşi de apă se lovesc
de turnuri de sticlă
aruncă iscoditori ochii în cameră
eu cos pe etamină cu roşu şi negru
simbolul fiecărei zile şi triada ei
detaliile care ne bucură inima
sau care ne sfâşie evoluţia
 
răsăritul. cu fiecare minut care trece
noaptea se adună în peticul ei de hârtie
o pensulă imensă zugrăveşte cu vrednicie bolta
cărămiziului i se alătură nuanţe ruginii
stă pe gânduri se converteşte
s-a făcut lumină
în care, iată! capătă viaţă umbrele de peste noapte
 
amiaza. fiecare lucru iese din ascunzătoarea lui
se consumă cu înverşunare
stă în bătaia vântului
sau se izbeşte de mare
din China şi până în Groenlanda
şi din garsoniera mea până în deşertul Saharei
sună trâmbiţele acestei planete
răvăşită de exploratori violenţi şi lacomi
ruinată de smintiţi ambiţioşi
istovită, prea istovită să-şi mai întindă aripile
 
pe dinaintea ochilor lui Dumnezeu defilează pustiul
pe care, îmbătaţi de putere, l-am lăsat după noi. amurgul