Jurnal londonez (1)

„Devil is beating his wife!”

Expresia „Îşi bate dracul nevasta!” există şi la englezi. Am auzit-o astăzi de vreo două ori în „bus”. Ce mai fac eu pe aici? De ce nu am scris atât de mult timp? Oooo, am atâtea de povestit şi vă anunţ de pe acum că vor fi lucruri şocante. Voi începe prin a vă mărturisi că în Londra eu curăţ toalete. La propriu. Şi m-am hotărât să scriu despre experienţa londoneză fără să ascund nimic. Nu ştiu dacă voi avea timp sau inspiraţie mereu, aşa că nu vă aşteptaţi să scriu cu regularitate.

Aşadar…

Am ajuns în Londra pe la începutul lui septembrie. Aşa voi scrie pentru a nu întrerupe firul sincerităţii. Cu date aproximative. Apoi voi revedea totul.

Revin… De fapt, nu… Voi începe altfel.

Am plecat din România la începutul lunii septembrie. Dacă voi căuta biletul pe el va fi scris 7 septembrie. Mai mult ca sigur. Lucia şi Ionela m-au condus la autocar. Nimeni, dar nimeni nu ştia că adevărata mea intenţie era aceea de a nu mai reveni în ţară.  Ce să mai fac în ţara mea iubită?

După ce am hotărât să „intru” în economia de piaţă şi mi-am luat „disponibilizarea” ghinioanele m-au lovit unele după altele. Dar asta este altă poveste. Am pierdut timpul aproape doi ani tot încercând una, alta.  Banii de pe „disponibilizare” s-au cam dus şi oricât am încercat să „urnesc” lucrurile nu am reuşit.  Abia atunci mi-am dat seama că dacă părăseşti „un loc sigur şi călduţ” de la stat cu greu te mai poţi integra altundeva.

Am încercat să activez în presa locală, apoi în partidul liberal. ‘nica. Dacă nu ai gaşcă şi susţinători şi mai ales bani sau darul pupatului în cur nu faci nimic nici în una, nici în cealaltă. Intenţiile mele erau acelea de a „pune o cărămidă la reconstrucţia patriei şi mai ales la schimbarea mentalităţii”. Idealism fără bază! Am trăit toată viaţa ţinând la idealurile mele şi pentru că eram protejată de un sistem – lucram la termocentrală, eram telefonistă, câştigam binişor – îmi permiteam asta. Totuşi, cum era în economia de piaţă (am scris paiaţă) bănuiam. Prietenele mele – Lucia şi Ionela –  lucrau în asigurări şi aveam habar. Nu închei asigurări, nu papi! Scurt! Chestiunea era că nu am trăit viaţa de „privat” pe propria piele!

În aprilie 2012 – gata şomajul, gata banii şi nimic nu se arăta la orizont. Calendarul „indica” noiembrie 2011.  Apoi au venit arzătoarele zile ale iernii în care am participat la demonstraţiile din stradă vreme de aproape 20 de zile. Atunci a apărut şi proiectul „Pensionarul” – susţinut de… conservatori. Liberalii pe care i-am abordat „cu o idee trăsnet” nu m-au luat în seamă. Iar eu am ţinut enorm la proiectul ăsta. Am „construit” revista asta singură, fără experienţă şi fără niciun ajutor profesional. Graficianul a fost Marius. Am lucrat împreună până adormeam cu frunţile pe masă. Am lucrat… voluntari. Cred că a fost un proiect bun pe care sper să-l reiau cândva. Chiar dacă va fi… în limba engleză.

Cum trece timpul… Alegerile din primăvară au adus schimbarea pe care ne-am dorit-o cu toţii. Şi care a fost necesară cu adevărat. Altfel, iadul ne păştea. Indiferent de considerentele personale, trebuia să „ne smulgem” din ghiarele portocalii. Chiar dacă astăzi avem „aceeaşi Mărie, cu altă pălărie” (politica românească), un pas înainte a fost făcut. Şi nu mă refer la aspectul politic. Mă refer la aspectul civic. O cărămidă s-a alăturat celorlalte – oamenii au devenit cetăţeni. Chiar dacă încă mai bâjbâie.  Încet, încet românii vor învăţa pe pielea lor că trebuie să lupte pentru ca viaţa societăţii să se schimbe. Să ştie că politicienii nu sunt prietenii lor şi că vor trebui să smulgă fiecare drept şi fiecare beneficiu cu forţa – mă refer la mitinguri, demonstraţii, greve generale – din mâinile Guvernelor. Cetăţeanul şi Guvernul nu pot fi prieteni. Ei nu sunt nici duşmani. Sunt jucători în viaţa civică şi trebuie să-şi îndeplinească fiecare rolul. Dacă cetăţeanul va fi delăsător şi comod se va trezi cu un coş zilnic… aproape gol. Dacă Guvernul nu va gestiona bine, în cele din urmă nu va mai avea ce să-i ia cetăţeanului şi se va trezi cu el în stradă. Şi, Doamne fereşte!, cu anarhia la uşă. Democraţia e grea. Iar politicienilor nu le va fi uşor când românii o vor fi  învăţat-o bine.

Am cam plecat cu… pluta. M-am îndepărtat de subiect, nu?

După alegeri, „susţinătorii” revistei au dispărut. Nu mai era nevoie de imagine, la urma urmei cine eram eu? Cum am îndrăznit eu să visez la aşa ceva? Gata! Şi gata a fost! Am încercat să găsesc sponsori, să găsesc companii cărora să le fac publicitate în revistă. Ştiţi de ce m-am lovit? De… factorul politic. Unii m-au întrebat: „Ce culoare politică are revista?” „Păăăăi, e o publicaţie care se adresează tuturor pensionarilor. Nu am luat în considerare culoarea politică„. Liberalii erau supăraţi că nu am venit la ei. „Păi am fost la voi… cu o idee… Nu m-aţi ascultat.” Şi tot aşa… Şomajul s-a terminat, am apelat la câţiva „prieteni” pentru a-mi găsi un loc de muncă. Am apelat inclusiv la „prietenul meu, bibliotecarul”, Sebastian. Acum este directorul Bibliotecii Judeţene. El m-a trimis la Mircea Moloţ. Toate „frâiele” judeţului  sunt în mâna lui Mircea Moloţ – unul dintre baronii locali. La el nu am apelat. Tocmai pentru că ştiam cu cine am de-a face… Din păcate…  Aşa că am urcat în autocar. Destinaţia –  Londra…

P: S.: Nu ştiu de ce am sentimentul că tot ceea ce trăiesc în această perioadă este o experienţă pe care trebuie să o am… Îi văd pe englezi la ei… în casă.  Nu ştiu de ce îmi vine să spun că abia acum simt că viaţa e ca o furtună în mine… O simt! Englezii nu ştiu că eu… scriu. :)   E ceva ce nu pot descrie… E ceva despre care trebuie să scriu…

– continuare –

(Nu ştiu când voi continua…)🙂

for telegraph       Back to Black…

Invitaţie în Salon: adinab  adrian  neliniştitu  tury   almanahe  andrei  artemici   aurora   bibliodevafiliala3  calatorru  intamplarisavante  cammely   vis-si-realitate  carra cella chgabriela  childagain    costika  cristimoise  cartifaine   danieltudose  ddanette   despresufletulmeu   garapentrudoi   disa   dordefemeie   dumitruagachi   emilpoenaru   flaviusobeada   florentincoman  tesatorul  florinapacuraru  fosile  ruralconnection   gabrielailies   basarica  georgevalah  ivanuska  olisabela   isabellelorelai  jorapispis  lafeeblanche  curcubeeinalbsinegru   loreleimihalcea madimcm   worldofsolitairmarcus64  izestrea  mirelapete  madalinaciucu naomikko  neacostache   celucrufrumos  convietuire  diversediversificate   piratulcinefil   popateapa   ragnarslife  rokssana  rolia2012   rooana  tabara-frontiere  teonegura  turistclujan  blogulise  calatoriifestinale    xxlweblog  zamfirpop   workofday  modernmodules   prgoodadvice  purplepublicrelations

45 thoughts on “Jurnal londonez (1)

  1. alma nahe

    Bine ai revenit! Englezii habar n-au nu că scrii, ci cum poţi tu să scrii. Iar experienţa, da! Şi eu cred că, odată ajunsă într-un loc, acela e momentul locului, omului în loc, locului în om…etc.

    • elaroseni

      Îţi mulţumesc, Liliana. Mi-ar fi placut sa stau acasă şi să scriu. Însă m-am implicat în prea multe şi se pare că fără rost. Sau poate nu, toate au un rost în destinul fiecăruia. Sunt încercările noastre şi, totodată, noi suntem şi… încercarea celorlalţi.

  2. StropiDeSuflet

    Sunt impresionată de curajul tău! Ştiu ccă te vor aştepta şi bune şi rele. Invaţă să le primeşti pe toate cu înţelepciune şi încredere că viaţa are cursul ei, pe care noi putem să-l îndreptăm în orice direcţie dorim. Totul este să nu ne abatem nici o secundă de la linia dreaptă ce duce spre punctul propus. Orice şovăire, poate fi un pas spre abis, dar nu-mi fac probleme, fiindcă aşa cum am reuşit să citesc printre rânduri, eeşti o luptătoare şi sigur vei fi o învingătoare! Curaj şi mult noroc, fiindcă minte se vede că ai destulă! Te îmbrăţişez şi-ţi sânt alături!

  3. Napocel/Tury

    Așa este, noi, societatea trebuie să dăm din coate și abia după un luuung timp datul ăsta din coate ajunge și la politic.

    • elaroseni

      Aflându-mă aici înţeleg asta şi mai bine. Londonezii ies des în stradă… Mai mereu auzi de câte un miting sau demonstraţie… Dacă nu ar fi emigranţii/imigranţii nu ştiu cine ar mai munci pe aici. Englezii se plâng că străinii le iau benefiturile. Sunt mai mulţi englezi decât străini care fac asta. Decât să efectueze ei activităţile pe care le desfăşurăm noi pe bani puţini, mai bine stau ei acasă pe ajutoare. Englezii sunt bine protejaţi de statul lor pentru că au ştiut să lupte pentru asta. Bineînţeles că nu sunt partizana „statului degeaba”… Şi pentru asta tre’ să ai o economie puternică în ţară…

  4. Gabriela

    Buna, Ella!
    Chiar ma gandeam ca nu ai mai dat semne de viata si nu stiam ce e cu tine. Am trecut si eu prin experiente ca si ale tale, in tara, poate mult mai dificile si am plecat in Germania. Am lucrat si eu in domenii care sunt departe de ceea ce pot face si sunt pregatita dar pe mai multi bani de cat as fi castigat in tara. Mi-e dor de casa, de fiul meu pe care nu l-am vazut de un an si de pisica birmaneza cu care ma intretin la telefon.🙂 Citesc site-urile romanilor de pretutindeni. Zilele trecute am vazut un mesaj disperat care m-a rascolit. O femeie, le cerea politicienilor romani, adica surzilor:” faceti ceva ca nu mai putem. Vrem sa ne intoarcem acasa”.
    Asteptam sa vii cu noi povestiri sa vedem cum e viata la tine.

    • elaroseni

      Gabriela, experienţele mele din ţară au fost şi ele foarte dificile, dar nu mi s-a părut important aspectul ăsta. În ţară ne confruntăm cu un anumit tip de greutăţi… În străinătate cu alt tip. Ceea ce trăiesc românii pe aici e chiar inimaginabil. Nu am crezut că există aşa ceva într-o ţară ca Anglia. DIn interior afli mai multe. Acum sunt în „maţele” Londrei şi îi pot „examina” valoarea… Ţara de care eram îndrăgostită din depărtare are o mulţime de… purulenţe. Şi, totuşi, o iubeşti! Să fiu a naibii dacă ştiu de ce!🙂

      • Gabriela

        Eu nu am aici contacte cu romani asa ca nu stiu ce traiesc ei. Cred ca sunt foarte putini iar cei pe care i-am intalnit au fost din genul „de evitat”. Nu pot sa ma plang de Germania desi chiar si aici sunt mult din cei care vor „sa fenteze”, statul, sistemul, legea. Se mai poate, dar nu ca la noi.

        • elaroseni

          Da, am avut şi eu câteva experienţe nefericite cu români. Însă am şi sprijinul câtorva copii cu suflete bune. În casa in care locuiesc… Jurnalul va dezvălui, filă cu filă, totul… ::)

    • elaroseni

      Mulţumesc, xxl! Nu sunt genul de om care să stea la „mila” celor de sus! Mai ales când îi cunoşti şi ştii la ce să te aştepţi! Am văzut că nu se mai poate, m-am cărat!

  5. iancu

    Salut,
    Ai crezut și crezi în oameni, Crezi în oamenii de lângă tine, pe care îi ajuți, care îți spun tot felul de abureli. Ei ți-au întors spatele. La noi este o vorbă ,, politica e o c….,, . Cei pe care i-ai ajutat și-au atins scopul…
    Știu că vei reuși !!!

    • elaroseni

      Ei, asta mă bucură! Acum sunt un „înjer” care are multeeee de învăţat… Un „înjer” iscoditor, un „înjer” care a învăţat în 9 luni londoneze cât nu a învăţat o viaţă… Doamne, cât e de frumoasă viaţa!

      • elaroseni

        După cum îţi spuneam, Contesă, sfârşitul va trebui schimbat… Suntem puternici prin noi înşine, pentru că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu PUTERE. Ne-a dat tot ceea ce ne trebuie pentru a ne descurca în viaţă. Nu dezvolt ideea pentru că ştiu că sunt şi „cei neajutoraţi”, cei cu mari probleme de sănătate… Nu la asta mă refer…Dar aceia dintre noi care avem capacitatea intelectuală intactă, trebuie să avem şi „fortza”🙂 – ah, nuclearule – să trecem peste toate. Iar cine – şi ce – nu merită luat în discuţie, nu merită şi gata. Acum că am revenit la blogăreală, mă voi mai refugia şi eu în lumea ta câteodată…🙂

  6. childagain

    Ela, ești un om complet ! Orice mare spirit a trecut prin greutăți și încercări până să se afirme. Hans Christian Andersen, de pildă, a avut o viață plină de privațiuni, și chiar nedreptăți, dar nu și-a pierdut candoarea aceea a sufletului de copil, care răzbate din basmele sale !

    Și eu (deși nu sunt un mare spirit🙂 -, când am ajuns în Franța, am crezut că o furtună s- a ambiționat să mă măture din drum, atâtea necazuri și privațiuni am avut.
    Am simțit cumva că noi, acei care ne-am părăsit țara, indiferent de motivații, am avut o karmă de plătit. Mai ales dacă nu eram legați de material… parcă ne-am fi trădat oarecum idealurile de sărăcie și castitate.🙂 Însă după un timp, și cu mare ajutor de la o Persoană cerească, lucrurile au început să se aranjeze. Dacă treci de început, restul cărții e mai promițător, cum se spune.🙂

    Îți doresc mult curaj, și să aud, data viitoare, că ai depășit hopurile ! Numai bine !

  7. World of Solitaire

    Ela,
    E dureros Jurnalul tau, iar după lectura lui, mi-e tare trist.
    Am primit confirmarea ipotezei mele, că liberalii, nu au nimic. a face cu politica.
    În convingerea mea, sunt doar nişte huiduitori anticomunişti.
    Nimic din dezideratul „laissez faire, laissez passer!”
    Nişte jalnici măcăitori, speriaţi, că dacă am valorifica bruma de bază materială post revoluţionară, s-ar restaura comunismul.
    Creiere tumorate, atâta tot!
    Dacă nu sinapse blocate!
    Onu

  8. elaroseni

    Draga Onu, normal ca opinia este acceptata… Pentru ca, da, e foarte trist ceea ce mi se intampla… Chiar foarte… Jurnalul va dezvalui totul… Vei fi si mai trist… Dar eu, ca de obicei, transform totul in aspect pozitiv. Nu asa trebuie?🙂

  9. World of Solitaire

    Posibil sa ai dreptate, dar pretuirea pe care ti-o port, ma determina sa nu te contrazic.
    Pot sa-ti insa,sa-ti reprosez un lucru.
    Prea pozitivam totul.
    Asta, da impresia negativismului, ca este tolerat, si poate continua , sa-si faca de cap
    Prea multa toleranta/autotoleranta!Ce rost are sa ne mai vaicarim?
    Onu.

  10. succesulpe

    Da… multi le-au dat toate pe una si au decis sa plece unde au vazut cu ochii. Ai dat si dai in continuare o mare dovada de curaj. Sunt convins ca vei reusi, esti o luptatoare!

  11. World of Solitaire

    Azi, am cui ma înclina
    Eleiroseni, mândră-n blogosferă floare
    Şi nu doar pentru a o alina,
    După londoneza încercare,
    Ci, pentru că simt cert, în ea,
    Românca adevărată,
    în nobilă căutare!
    Onu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s