Publicat în arta, cultura, deva, Uncategorized

jurnal de „ciumpalacă” (4) – „inventatorul iubirii” – de gherasim luca

sau inventarul formelor de iubire

Poate fi sinuciderea o formă a iubirii? Probabil că da. Adică să iubeşti atât de mult ce este „dincolo” încât să nu mai ai răbdare până când „frumoasa doamnă” stabileşte clipa. Şi dacă dincolo te aşteaptă dezamăgirea sau nimicul…Este mirarea şi vidul tău! Este imposibilul tău…Este indiscreţia pentru care vei plăti. Este indiscreţia pentru care vei fi răsplătit cu…celebritatea? Rămâne de văzut.

Ieri, după miting am luat hotărârea să merg la teatru. Nu ştiam ce piesă de teatru va fi interpretată. Nu aveam rezervat loc, da’ am încercat. Şi nu am regretat. Am asistat la un magnific spectacol „nonverbal” şi chiar am trecut în zona suprearealismului.

Regia şi scenografia acestui spectacol sunt semnate de Horaţiu Mihaiu, manager la Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe Covasna), iar coregrafia îi aparţine Mălinei Andrei.

Distribuţia: Cornel Răileanu, actor la Teatrul Naţional din Cluj, Loredana Grigoriu, actriţă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, studenţi şi tineri absolvenţi de teatru al căror nume îl voi scrie aici întru cinstea lor: Alexandra Tarce, Ana Nicolae, Alice Solomon, Raluca Eremei, Vlad Bîrzaru, Răzvan Popa, Mario Garcia Valdelvira şi Laurenţiu Tudor.

„Inventatorul iubirii” de Gherasim Luca este un monolog, dar un monolog cu un conţinut plin de metaforă, de paradox şi de simboluri. Aventura intelectuală este un act îndrăzneţ care te rupe din ordinea firească a lucrurilor plasându-te într-o zonă a acelei „cubomanii” pe care să ţi-o construieşti aproape în fiecare clipă a unei secunde 🙂 aşa cum ţi-o doreşti. Un joc conceput de tine din cuburi plăsmuite de tine. O invitaţie la a nu spune nu imaginaţiei oricât ar fi de bizară.

actorul cornel răileanu
momente din spectacol:
dialog: vania  nuclearrr zamfir  ulise  gabriela savitsky  theodora cella  turistclujan  diversediversificate   convietuire  ragnarslife  horatiubuzatu batranutragator riolariu dispecer flaviusobeada  georgevalah  lunapatrata   teonegura  almanahe   danielguta  vipdeva   cartifaine