Publicat în politica

Justice for all!

 
sursa: antena 3
Romania’s former Prime Minister, Adrian Năstase, was sentenced to 2 years of prison in a corruption case.
 
Adrian Năstase, who was defeated in 2004 by Traian Băsescu, says that he was innocent and that this trial is a political one.
 
Anyway,  I wait for to be held accountable  who is guilty in the „disappearance” of the Romanian Fleet.
 
And I am curious wherefrom  Adriean Videanu had so many money for his palace.      
sursa: sinteza zilei
                                             
 

And so on…

Justice for all, please!
 
 
 
 
 
 
 
P.S. Dan Voiculescu said that in Romania the underground economy is estimated at 40 billions euro annually. Well?
 
Memories: Roberta Anastase, tot Roberta, tot RobertaTraian Băsescu, Sulfina Barbu, Elena Udrea şi… lista e atât de mare încât mă las păgubaşă!
 
Publicat în vox populi

VOX POPULI

PROVOCAREA!

Publicat în politica

Boldea şi SRI

SRI ştia de cazul Boldea din 2008. Bine, bine, zice Leana. Îmi pot pune următoarea întrebare: Ce mai ştie SRI şi despre cine mai ştie SRI câte ceva? Pot specula că mai sunt şi alţi deputaţi…cam aşa, nu? Poate cu ocazia altui „caz” asemănător vom afla. Şi tot într-o veselie o vom duce în ograda asta mioritică fără ca vreun „greu” implicat să răspundă vreodată…Până când, maică, până când?

Tanti Leana a studiat şi propunerile legislative ale domnului Boldea! Una priveşte…corupţia! 😉 Uite aşa, ea a înţeles mai bine cine sunt cei care au grijă de frumoasele şi seninele zile pe care le trăieşte în satul ei…

Recomand: nicole

Publicat în fonflet, politica, relaţii publice

Gigi Becali – „războinicul luminii” – nici măcar n-a scos „sabia” şi „diavolu’ USL” e mort de frică

Nenea Gigi, Mioriticul,  ne anunţă, cu obişnuita-i emfază, că a bătut palma cu madam Elena Udrea şi că PNG-ul său va susţine PDL-ul în alegerile pentru primăria generală a Capitalei. Infuzia de electorat a PNG-ului s-ar ridica „la 5-6 procente”, iar cei care nu văd asta „sunt nişte fraieri”, punct. Başca, el e cel care va aduce USL-ul „de la 60% la 27%”.

Cât despre strategia de campanie a domniei sale am aflat următorul lucru: el vine să aducă sabia, nu cartea! Aviz intelectualilor din PDL, în frunte cu nevinovatul Toader Paleologu. Domnilor, nu faceţi nici cât negru’ de sub unghia oierului (are aşa ceva sub unghii? brrrr). Expresia asta – vă mai aduceţi aminte? – e asemănătoare cu a Preşedintelui nostru care afirma că „şcoala românească produce tâmpiţi”.

Nu mai lungesc vorba. E duminică şi sunt şi activităţi mai faine decât să-mi pierd vremea cu bizarele fantezii ale lui G.B., de altfel, băiat bun, darnic. Ce nu a înţeles omul nostru, e următoarea chestiune: destinul său e să facă bani pe care să-i împartă oropsiţilor.

Nu eşti matale păstorul unor oi biblice, adevărate? De ce vrei să-ţi schimbi destinul şi să-l mânii pe Domnul? Rămâi la asta, şi fi-vei binecuvântat! 😉

Previziunea mea? Gigi Becali nu va ridica scoru’ PDL, în schimb, va pierde el vreun procent, două, că de, nu toţi românii sunt atât de fraieri încât să nu facă distincţie între football, brânză şi cei care le vor conduce destinele. Dacă se va întâmpla aşa ceva, îi propun lui nea Gigi să-mi solicite serviciile în consultanţă politică. Deşi cred că nu se va mai putea face nimic în privinţa asta. 😉

România nu e nici echipa Steaua, nici strungă de oi, să ştii, matale, nea Gigi.

Publicat în literatura

Cel mai (ne)fericit dintre popoare

 – Ghici ghicitoarea mea –

Asta e! Românul nu vrea să fie fericit şi pace! I s-au oferit toate condiţiile, toate şansele, toate avantajele.

În favoarea acestui Popor de mahala, Puterea a făcut sacrificii enorme, a devenit nepopulară, a căutat să impună binele cu forţa, să inculpe pentru a motiva; ne-a permis, nouă ingraţilor, ciumpalacilor, boschetarilor, leneşilor, viermilor etc., peste 40 de zile de proteste, ne-a tras de urechi atunci când nu ne-am curăţat mizeria aia de zăpadă de 4 metri – un mizilic – din jurul casei, de pe acoperiş, din budă, din coteţul găinilor şi de pe acoperişurile blocurilor unde, ce să vezi, oricine se poate urca pentru că s-au oferit cursuri gratuite de alpinism utilitar oricărui cetăţean şi oricare asociaţie de locatari a fost dotată cu frânghii şi echipamente de protecţie. Ruşine să vă fie, beţivilor!

Apoi, nu această Putere, iubitoare până la a ne trata cu insulte, chibzuită şi bine intenţionată, i-a determinat pe cei nemulţumiţi să-şi caute fericirea pe alte meleaguri unde popoarele sunt nefericite şi supuse unor reguli stricte, unor sisteme eficiente, unde nesatisfăcuţii îşi vor putea pune în valoare competenţele şi de unde vor putea trimite celor rămaşi acasă dolarii şi euroii străinătăţii, că de, economia nu funcţionează cu infuzie de muşetel şi de coada şoricelului?

Şi cum pielea tuturor pârliţilor a devenit aproape transparentă după ce a fost belită prin toate mijloacele fiscalităţii – unii umblă chiar descărnaţi în totalitate -, cum de la Coana UE – care a băgat de seamă, în cele din urmă, că ceva e în neregulă cu probitatea extra-ordinarilor care, de fapt atestă cu sunt J.O. (javre ordinare) – vin semne de împotrivire vizavi de alocarea fondurilor, strategia de a scoate poporul afară din ţara lui s-a dovedit utilă. Ţara nu are nevoie de viermii competenţi, ci de banii lor.

Aşa că, afară cu voi, la produs! strigară Peştii Palatelor.

Boschetara deveană

onor, popor!  ivanuska  celucrufrumos   adinab   cititordeproza   almanahe  cella  zamfirpop  blogulise   lunapatrata  mesterulmanole   literesicifre  …
Publicat în diverse

un discurs despre NIMIC

sau comportamentul de neacceptat al unui demagog fără talent…

Doar atât pot afirma despre apariţia aproape nedorită a celui pe care l-am votat în 2004, dar nu l-am votat în 2009. Nu aşteptam nimic de la acest Preşedinte care ne-a invitat să plecăm să ne găsim locuri de muncă pe alte meleaguri. Nu mai aştept de mult timp nimic de la el.

A-ţi găsi un loc de muncă oriunde pe această planetă nu e ceva rău. Răul constă în faptul că nimic nu a mişcat în economie. De fapt, ceva a mişcat: banii în conturile lor, în conturile clientelei politice, în buzunarele celor care au fost „convinşi” să se înscrie în UNPR, au mişcat „investiţiile” care nu sunt de folos, salariile managerilor întreprinderilor de stat, salariile managerilor instituţiilor statului, bugetul Preşedinţiei, Guvernului, banii acordaţi tuturor celor care susţin această Putere care nu mai are nimic în comun cu noi…Sau are: această Putere ne sugrumă, ne propune ABISUL…Legea acestei Puteri este violenţa psihică şi chiar fizică; atunci când îţi sărăceşti cetăţenii care nu se mai pot întreţine din punct de vedere medical, educaţional, cultural, atunci când îţi aduci cetăţenii la stadiul de asistaţi social din cauza proastei guvernări, arătându-i apoi cu degetul şi insultându-i, vorbim despre violenţa…Puterii. Această Guvernare ţinută în braţe de acest Preşedinte a fost şi este Campioana De-creaţiei…Lipsiţi de inteligenţă, lipsiţi de un minim patriotism, lipsiţi de hărnicie, încălcând legi scrise şi legi nescrise, indivizii acestei Puteri au încă pretenţia să ne conducă. Dacă sunt atât de convinşi de justeţea acţiunilor lor de ce le e teamă de ANTICIPATE? Poate pentru că nu şi-au „aranjat” încă ploile? I-am luat prin surprindere cu demonstraţiile, le-am stricat planurile? O, da!

Discursul domnului Preşedinte a fost un text pregătit de cineva care parcă ar fi vrut să-i sape groapa. De ce? Pentru că a fost o expunere prolixă, cuvântarea unui Preşedinte care se adresează „poporului” pe un ton aproape dispreţuitor, un discurs pentru oligofreni, pentru persoane care nu au judecată. Puţintel i-a tras de urechi pe acei „bugetari” – probabil, miniştri – care-i sfidează prin opulenţă pe cei din jur. Dar cu teamă, parcă. Să nu-i supere. Ei se cunosc prea bine unii pe alţii şi ştiu că se au „la mână”. Cum ar fi putut domnul Preşedinte să-i critice? Domnul Băsescu a vorbit despre „gafe”. Gafele domniei sale ne costă ani din viaţă. Gafele domniei sale şi a celor pe care-i ţine în braţe sunt atentate la demnitatea noastră, la viitorul nostru. Gafele domniei sale au adus mizerie şi suferinţă, nu reforme. Aproape opt ani de răbdare pentru ce? Nimic nu mi-a spus domnul Preşedinte despre fondurile luate de la FMI…

Nimic nu simte domnul Preşedinte pentru această ţară şi pentru cetăţenii ei…NEAVENIŢI!

–––––––––––

NEAVENÍT, -Ă adj. Fără valabilitate; socotit inexistent; nul. [După fr. non avenu].

marinela şerban

Publicat în comunitate, deva, diverse

jurnal de „ciumpalacă” (3) – „oameni vii”

 – fotoreportaj –

Uneori, e mai bine să tac…

plouă? şi ce dacă!plouă? şi ce dacă?

                                                                   avem umbrele!

„proclamaţia” de la deva 🙂                                    dorinţe (nu prea creştineşti)

patru „ciumpalace” devence                           „oastea” lui decebal

                                                                 suntem vii!

                                                             trăiesc a doua tinereţe!

                                           nu mai ştiu ce a spus! probabil, ce scrie! 🙂

Şi o scurtă încheiere. Am fost pupată pe amândoi obrajii de „boschetar”…Cred că ştiu de ce. Domnu’ cu „Proclamaţia” nu avea lovele să mai tragă la xerox vreo câteva exemplare. I-am dat colea ceva şi după ce „şi-a îndeplinit misiunea” a venit la mine cu un borcan de miere. Na! Amu, miere în buzunare îmi trebuia! L-am rugat să-l caute pe omu’ cu cârja şi să-l fericească! Mai târziu, am dat nas în nas cu ‘mnia-sa, fericitu’, şi am fost pupată! Dreptu-i  că era cam…a-fumat! Oameni! 🙂