Jurnal londonez (1)

„Devil is beating his wife!”

Expresia „Îşi bate dracul nevasta!” există şi la englezi. Am auzit-o astăzi de vreo două ori în „bus”. Ce mai fac eu pe aici? De ce nu am scris atât de mult timp? Oooo, am atâtea de povestit şi vă anunţ de pe acum că vor fi lucruri şocante. Voi începe prin a vă mărturisi că în Londra eu curăţ toalete. La propriu. Şi m-am hotărât să scriu despre experienţa londoneză fără să ascund nimic. Nu ştiu dacă voi avea timp sau inspiraţie mereu, aşa că nu vă aşteptaţi să scriu cu regularitate.

Aşadar…

Am ajuns în Londra pe la începutul lui septembrie. Aşa voi scrie pentru a nu întrerupe firul sincerităţii. Cu date aproximative. Apoi voi revedea totul.

Revin… De fapt, nu… Voi începe altfel.

Am plecat din România la începutul lunii septembrie. Dacă voi căuta biletul pe el va fi scris 7 septembrie. Mai mult ca sigur. Lucia şi Ionela m-au condus la autocar. Nimeni, dar nimeni nu ştia că adevărata mea intenţie era aceea de a nu mai reveni în ţară.  Ce să mai fac în ţara mea iubită?

După ce am hotărât să „intru” în economia de piaţă şi mi-am luat „disponibilizarea” ghinioanele m-au lovit unele după altele. Dar asta este altă poveste. Am pierdut timpul aproape doi ani tot încercând una, alta.  Banii de pe „disponibilizare” s-au cam dus şi oricât am încercat să „urnesc” lucrurile nu am reuşit.  Abia atunci mi-am dat seama că dacă părăseşti „un loc sigur şi călduţ” de la stat cu greu te mai poţi integra altundeva.

Am încercat să activez în presa locală, apoi în partidul liberal. ‘nica. Dacă nu ai gaşcă şi susţinători şi mai ales bani sau darul pupatului în cur nu faci nimic nici în una, nici în cealaltă. Intenţiile mele erau acelea de a „pune o cărămidă la reconstrucţia patriei şi mai ales la schimbarea mentalităţii”. Idealism fără bază! Am trăit toată viaţa ţinând la idealurile mele şi pentru că eram protejată de un sistem – lucram la termocentrală, eram telefonistă, câştigam binişor – îmi permiteam asta. Totuşi, cum era în economia de piaţă (am scris paiaţă) bănuiam. Prietenele mele – Lucia şi Ionela –  lucrau în asigurări şi aveam habar. Nu închei asigurări, nu papi! Scurt! Chestiunea era că nu am trăit viaţa de „privat” pe propria piele!

În aprilie 2012 – gata şomajul, gata banii şi nimic nu se arăta la orizont. Calendarul „indica” noiembrie 2011.  Apoi au venit arzătoarele zile ale iernii în care am participat la demonstraţiile din stradă vreme de aproape 20 de zile. Atunci a apărut şi proiectul „Pensionarul” – susţinut de… conservatori. Liberalii pe care i-am abordat „cu o idee trăsnet” nu m-au luat în seamă. Iar eu am ţinut enorm la proiectul ăsta. Am „construit” revista asta singură, fără experienţă şi fără niciun ajutor profesional. Graficianul a fost Marius. Am lucrat împreună până adormeam cu frunţile pe masă. Am lucrat… voluntari. Cred că a fost un proiect bun pe care sper să-l reiau cândva. Chiar dacă va fi… în limba engleză.

Cum trece timpul… Alegerile din primăvară au adus schimbarea pe care ne-am dorit-o cu toţii. Şi care a fost necesară cu adevărat. Altfel, iadul ne păştea. Indiferent de considerentele personale, trebuia să „ne smulgem” din ghiarele portocalii. Chiar dacă astăzi avem „aceeaşi Mărie, cu altă pălărie” (politica românească), un pas înainte a fost făcut. Şi nu mă refer la aspectul politic. Mă refer la aspectul civic. O cărămidă s-a alăturat celorlalte – oamenii au devenit cetăţeni. Chiar dacă încă mai bâjbâie.  Încet, încet românii vor învăţa pe pielea lor că trebuie să lupte pentru ca viaţa societăţii să se schimbe. Să ştie că politicienii nu sunt prietenii lor şi că vor trebui să smulgă fiecare drept şi fiecare beneficiu cu forţa – mă refer la mitinguri, demonstraţii, greve generale – din mâinile Guvernelor. Cetăţeanul şi Guvernul nu pot fi prieteni. Ei nu sunt nici duşmani. Sunt jucători în viaţa civică şi trebuie să-şi îndeplinească fiecare rolul. Dacă cetăţeanul va fi delăsător şi comod se va trezi cu un coş zilnic… aproape gol. Dacă Guvernul nu va gestiona bine, în cele din urmă nu va mai avea ce să-i ia cetăţeanului şi se va trezi cu el în stradă. Şi, Doamne fereşte!, cu anarhia la uşă. Democraţia e grea. Iar politicienilor nu le va fi uşor când românii o vor fi  învăţat-o bine.

Am cam plecat cu… pluta. M-am îndepărtat de subiect, nu?

După alegeri, „susţinătorii” revistei au dispărut. Nu mai era nevoie de imagine, la urma urmei cine eram eu? Cum am îndrăznit eu să visez la aşa ceva? Gata! Şi gata a fost! Am încercat să găsesc sponsori, să găsesc companii cărora să le fac publicitate în revistă. Ştiţi de ce m-am lovit? De… factorul politic. Unii m-au întrebat: „Ce culoare politică are revista?” „Păăăăi, e o publicaţie care se adresează tuturor pensionarilor. Nu am luat în considerare culoarea politică„. Liberalii erau supăraţi că nu am venit la ei. „Păi am fost la voi… cu o idee… Nu m-aţi ascultat.” Şi tot aşa… Şomajul s-a terminat, am apelat la câţiva „prieteni” pentru a-mi găsi un loc de muncă. Am apelat inclusiv la „prietenul meu, bibliotecarul”, Sebastian. Acum este directorul Bibliotecii Judeţene. El m-a trimis la Mircea Moloţ. Toate „frâiele” judeţului  sunt în mâna lui Mircea Moloţ – unul dintre baronii locali. La el nu am apelat. Tocmai pentru că ştiam cu cine am de-a face… Din păcate…  Aşa că am urcat în autocar. Destinaţia –  Londra…

P: S.: Nu ştiu de ce am sentimentul că tot ceea ce trăiesc în această perioadă este o experienţă pe care trebuie să o am… Îi văd pe englezi la ei… în casă.  Nu ştiu de ce îmi vine să spun că abia acum simt că viaţa e ca o furtună în mine… O simt! Englezii nu ştiu că eu… scriu. 🙂   E ceva ce nu pot descrie… E ceva despre care trebuie să scriu…

– continuare –

(Nu ştiu când voi continua…) 🙂

for telegraph       Back to Black…

Invitaţie în Salon: adinab  adrian  neliniştitu  tury   almanahe  andrei  artemici   aurora   bibliodevafiliala3  calatorru  intamplarisavante  cammely   vis-si-realitate  carra cella chgabriela  childagain    costika  cristimoise  cartifaine   danieltudose  ddanette   despresufletulmeu   garapentrudoi   disa   dordefemeie   dumitruagachi   emilpoenaru   flaviusobeada   florentincoman  tesatorul  florinapacuraru  fosile  ruralconnection   gabrielailies   basarica  georgevalah  ivanuska  olisabela   isabellelorelai  jorapispis  lafeeblanche  curcubeeinalbsinegru   loreleimihalcea madimcm   worldofsolitairmarcus64  izestrea  mirelapete  madalinaciucu naomikko  neacostache   celucrufrumos  convietuire  diversediversificate   piratulcinefil   popateapa   ragnarslife  rokssana  rolia2012   rooana  tabara-frontiere  teonegura  turistclujan  blogulise  calatoriifestinale    xxlweblog  zamfirpop   workofday  modernmodules   prgoodadvice  purplepublicrelations

LA MULŢI ANI, DRAGII MEI!

lama

N-am cerbi să tragă sania aşa că vă trimit felicitarea cu plutacupaparude:

celucrufrumos  ivanuska  zamfirpop  almanahe  bibliodevafiliala3  adinab tabara-frontiere  ragnarslife  xxweblog  elenaniculescu  childagain  turistclujan  ipunct  lisandrulisandru  bloglenesrau  nscutaru  flaviusobeada  convietuire  soseta-cu-povesti  locultausubsoare  worldofsolitaire   stropidesuflet vasilegogea  cammely  va-invit-sa-cream-un-blog  piratulcinefil  chelarumihaela rooana  teonegura  lunapatrata  rebelul naomikko  simplyuniqueword   tu1074   lafeeblanche  alexandrudanromania arthurelu garapentrudoi  popateapa  gabrielailies  calatoriifestinalente  natycalinescu  imaginecontinua  cristimoise  ratzone  cartifaine workofday corinalazarescu  dragoscalinescu  prgoodadvice  revistapensionarul  poetry-and-haiku  consemnat  elaroseni   zully

Minte de copil! :)

Pe No Name l-am pus AICI! Vrea un nume! 🙂
Ocupaţie de femeie serioasă o fi asta?
 
Untitled1. BEEBEEWALKER! 🙂 (ee: „i” lung)
 

Vinerea

trupul meu este locul unui protest constant
toată noaptea trecut[ am împletit gerul în părul tău
şi a fost bine. şi a fost o noapte
o noapte care ne-a hrănit cu plante albe de ger
 
am văzut o mulţime de oameni ca noi – îngheţaţi
pe marele teren de joacă al iluziilor
am putut vedea universuri în mişcare –
locurile unor proteste constante
 
stăm în cuibul nostru de ger
mâncăm câteva din merele iernii
şi bem rom până zidurile de tutun se albesc
totul a alb. o fâşie neîntreruptă de coală albă
o baltă albă în care intrăm în siguranţă
să culegem nuferi şi să scoatem din sărite lebedele
 
nu ştim în ce zi suntem
nu ne amintim în ce zi ne-am întâlnit
şi eu nu pot scrie numele meu pe tine
şi tu nu poţi scrie numele tău pe mine
 
(varianta în limba engleză – aici)

DSCN1131

 

miercurea

plouă. ies pe balcon. îngere negru, nu mă mustra! sunt atât de însetată!
aud mii de cai albi şi câinii de luptă ai oraşului
şi metroul nu are nicio destinaţie
 
un gândac auriu stă nemişcat pe mâneca mea
îngere negru, nu mă târî în nisipul clepsidrei!
îngere negru, nu mă târî în cer!
nu mă hrăni cu atât de multe himere!
 
cânt în balcon despre
această noapte de nesomn
pe care o îmbăt criţă cu o sticlă de vin dulce
din pivniţa gândurilor zdrobite de lumini liniştite
 

 (citiţi şi versiunea în limba engleză aici)

 
 

Taylor Swift today…

Blog nou

De ce un blog nou? Pentru că am hotărât, după o samă de întâmplări – unele nu tocmai plăcute , dar nici de luat în seamă 🙂 –  să revin la frumoasele mele activităţi din trecut… Şi pentru că blogul cu taxă inversă exprimă firea mea cu bune şi rele şi cum e moda „boicoturilor” – ptiu, ce nasol e pluralul! –  nu mi-ar sta rău să creez un spaţiu unde să vorbească doar activitatea creativă! 🙂

Aşadar, aşezaţi-vă pe bancă şi odihniţi-vă!

Nu înţeapă! Dă clic!