o zi

plouă. uriaşi de apă se lovesc

de turnuri de sticlă

aruncă iscoditori ochii în cameră

eu cos pe etamină cu roşu şi negru

simbolul fiecărei zile şi triada ei

detaliile care ne bucură inima

sau care ne sfâşie evoluţia

 

răsăritul. cu fiecare minut care trece

noaptea se adună în peticul ei de hârtie

o pensulă imensă zugrăveşte cu vrednicie bolta

cărămiziului i se alătură nuanţe ruginii

stă pe gânduri se converteşte

s-a făcut lumină

în care, iată! capătă viaţă umbrele de peste noapte

 

amiaza. fiecare lucru iese din ascunzătoarea lui

se consumă cu înverşunare

stă în bătaia vântului

sau se izbeşte de mare

din China şi până în Groenlanda

şi din garsoniera mea până în deşertul Saharei

sună trâmbiţele acestei planete

răvăşită de exploratori violenţi şi lacomi

ruinată de smintiţi ambiţioşi

istovită, prea istovită să-şi mai întindă aripile

 

pe dinaintea ochilor lui Dumnezeu defilează pustiul

pe care, îmbătaţi de putere, l-am lăsat după noi. amurgul