marinela şerban

răzvan ţupa – „corpuri româneşti”

marinela şerban

răzvan ţupacorpuri româneşti, editura cartea românească, bucureşti, 2005

ploaie, soare, iarbă. da, de ce am aştepta „bucăţile magistrale de ploaie”? de ce nu ne-am dori „atingerea soarelui” după care să răspundem „da” fără să „o rupem la fugă” din faţa reformulărilor interioare aflate în tensiune şi care ne ţin în tensiune întocmai ca o „relatare” în direct  a ceea ce ne înconjoară.

versurile, extrase uneori din concepte ale ştiinţelor comunicării, îşi găsesc în discursul poetic o aplicabilitate programatică pe care nu o anticipezi: o altfel de comunicare: una în care „durerea e o limbă străină” (22).

spaţiul în care se desfăşoară acţiunea poetică este unul aflat în interioritatea lumii, un spaţiu pe care poetul îl răsfoieşte cu răbdare şi curiozitate iscodind, judecând, rânduind toate senzaţiile, formele, conceptele, stările, entorsele sufleteşti (româneşti şi nu numai) într-un grafic al aspiraţiei creative mai mereu crescător.

dacă răzvan ţupa se fereşte de ceva, acel ceva este clişeul pe care încearcă asiduu să-l de-bifeze din textele sale şi, cred eu că reuşeşte aproape în totalitate. totul este pus sub semnul ne-aşteptatului trezind interesul pentru următorul rând; „ajunge să ascult” (30) spune poetul şi, aşa, reuşeşte, probabil, să-şi atingă scopul.

„corpul românesc”, cunoscut prin „limbajul” autorului, se traduce printr-o re-plasare a sa într-un univers mai dinamic, mai încrezător în sine, capabil să se reorienteze în această învălmăşeală a ruperilor de ritm existenţiale, „gata să reia totul”, gata să deschidă alte orizonturi.

şi, în sfârşit, dacă ar fi să „reproşez” ceva acestui volum de versuri – care m-a obligat la re-citire – sunt unele „ruperi” de rânduri – tehnică folosită în poezie pentru a crea o ambiguitate voită -, dar asta ţine de imaginaţia fiecărui cititor , şi anumite „preţiozităţi” filozofice care întrerup „desfăşurarea” poetică obligându-ne la reflecţii aproape „ştiinţifice” (să zicem că e tot o tehnică).  Scriind acest ultim paragraf mi-am amintit că, odată, discutasem cu un prieten despre necesitatea „reorganizării” omenirii între alte coordonate ale existenţei: alte sisteme economice, sociale, culturale. Neo-omenirea în locul Apocalipsei? (© marinela şerban)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s