„ProVincia Corvina” – revista evului (Eugen Evu)

Nu ne putem plânge! Literatura plesneşte de viaţă. După ce am prezentat revista Semne Emia (Deva), Discobolul (Alba Iulia),  e vremea (care vremuieşte dar nimic nu ne opreşte) să rostuiesc rostiri despre o altă foarte importantă revistă culturală a vestului românesc: ProVincia Corvina, despre care, cu siguranţă, se ştie că apare la Hunedoara – în Castel, pe lângă, nu ştiu; oricum în cetate  – şi nu „răsare” până când Evu, poetul, nu spune „OK!”.

Din numărul 3 (55) al lunii februarie extragem câteva nume câştigătoare: – din foarte multele care semnează şi ale căror scrieri vă invit să le citiţi şi online dacă altfel nu aveţi posibilitatea – Eugen Evu (un editorial despre centenarul Emil Cioran şi poeme – cum altfel), dr. Corneliu Florea (Scrisoare din Canada), Muguraş Maria Petrescu (Oh, Happy Day…), Darie Pop (poooppoeme), Anca Păduraru (Degete amorţite) etc. La etc. nu trebuie să vă gândiţi ca la ceva de neluat în seamă, ba din contră: poeme, remember-uri (?!), note de lectură, prezentări de carte, debuturi, interviuri, corespondenţe…Aşeeee, le-am înfrăţit pe toate!

Drumeţia virtuală să vă fie plină de popasuri  (popase?😉 ) care mai de care mai hrănitoare minţii!🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s