Sărmane Iorga!
Nu cu mult timp în urmă am cumpărat de la un anticariat virtual un număr de 
cărţi. Printre ele şi „O viaţă de om aşa cum a fost” scrisă de Iorga. De fapt, asta se întâmpla acum două luni. Astăzi am început prin a răsfoi cele patru volume. Cum sunt nerăbdătoare am căutat să citesc câteva pasaje pe sărite. Ce credeţi? Volumele, apărute la Editura Minerva în 1978, aveau o mulţime de pagini…cu marginile netăiate.
Conferinţe la radio (1931-1940)
„De ce cred eu în poporul acesta, capabil de a birui toate crizele? Este uşor de spus: întâi fiindcă nu trebuie să desperezi uşor de o naţiune. Şi înţeleg pe cei care desperă sincer; căci sunt desperaţi nesinceri cari, mâne, venind la putere, ar fi cei mai optimişti, iar astăzi sunt aşa de pesimişti fiindcă nu sunt la putere. E foarte vulgar, dar e foarte adevărat: sunt om bătrân şi cunosc lumea. Dar, vă rog, în ceea ce priveşte puterea popoprului românesc de a înfrunta orice criză, de a trece peste desperările interesate, peste desperaţii de modă, nu fiindcă sunt desperaţi ei, dar pentru că au citit o gazetă desperată, şi Dumnezeu ştie câte avem desperate în momentul de faţă, şi eu ştiu şi de ce – şi mulţi din dumneavoastră o ştiu ca şi mine – dar pentru a despera adevărat, fundamental, pentru a-şi pune cineva cenuşă pe cap, a rosti un „Finis Romaniae” ca acel „Finis Poloniae” care s-a atribuit unui luptător care, ori n-a spus niciodată acel cuvânt pe un câmp de bătălie, ori n-a crezut într-adevăr că Polonia s-a sfârşit, pentru aceasta ar trebui, supt raport moral, două lucruri: ori ar trebui să fie stors pământul românesc de toate bogăţiile pe care le cuprinde şi care sunt legate de dânsul, ori ar trebui să fie stoarsă naţiunea românească.
Pesimismul este îndreptăţit numai în acest caz, când pământul a dat tot ceea ce era într-însul şi omul a făcut toate silinţele sale şi totuşi societatea nu merge. Societatea, nu statul. Statul poate să nu meargă, dacă, el cerând prea mult, nu poate să dea ceea ce corespunde acestei cereri. Dacă statul s-o amesteca în orice şi nu s-o îngriji de sănătatea morală a unei societăţi care să fie dispusă să-i dea cele de nevoie, atunci e criză de stat, cum este la noi acum. Statul, dădacă universală – şi nimeni nu i-a cerut să fie dădacă – statul care a luat şcoala, care a luat biserica – şi Dumnezeu ştie ce n-a luat! – dar care nu s-a îngrijit să crească o societate devotată faţă de stat, statul se găseşte în mare încurcătură. Încurcătura aceasta se va înlătura prin aceea că va trebui să retragem statul de unde n-are ce căuta şi să înviorăm societatea ca să facă ea, cea vie, ceea ce nu poate face statul abstract, care s-a amestecat în rosturi care nu-l privesc pe dânsul!”
A zis Nicolae Iorga
Oare în care din situaţiile prezentate de Iorga ne aflăm?
horaţiu vania oana adinab nicole maria barbu ancuţa
SRI ştia de cazul Boldea din 2008. Bine, bine, zice Leana. Îmi pot pune următoarea întrebare: Ce mai ştie SRI şi despre cine mai ştie SRI câte ceva? Pot specula că mai sunt şi alţi deputaţi…cam aşa, nu? Poate cu ocazia altui “caz” asemănător vom afla. Şi tot într-o veselie o vom duce în ograda asta mioritică fără ca vreun “greu” implicat să răspundă vreodată…Până când, maică, până când?
Uite aşa, ea a înţeles mai bine cine sunt cei care au grijă de frumoasele şi seninele zile pe care le trăieşte în satul ei…
! Aşa că iertată să-mi fie micimea ştiinţei scrierii în favoarea măreţiei ideii. 
