calu’, banu’ şi ţiganu’

o duminică

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu mă plictisesc niciodată. Doar două trepte să cobori în lume şi nu se poate să nu dai peste vreo drăcovenie de-mbucurat astă viaţă.

 

Mă hotărâi io să ies la plimbare că vremea e mohorâtă şi îndeamnă la travel. Da’ să nu fie fără scop luai aparatu’, borseta şi picioarele la mine şi haida, na!

Nu fac 5 minute la vale şi-mi sare un ţânc în faţă! (io fotografiam în sus, spre ceriu). “Fă-mi şi mie una!” “De ce vrei să-ţi fac poză?” “Să mă ai şi pe mine în aia!” (şi-mi indică aparatu’. sau o fi ştiut că e cameră?)  “Vrei să am o amintire cu tine?” “Îhî!” “Bine, puştiule! Hai să te fac artist! Eşti frumuşel. Să-i spui maică-tii să te dea la şcoala de artişti!” Şi-i făcui lu’ ţâcă poza.

 

Mai merg oleacă şi văz un cal răpciugos şi-o căruţă după el.   Acu am io ce am cu ăl cal şi fac o poză aşa, mai din depărtare…Numa’ ce răsar unii dintr-o crâşmă. “Îmi faci şi mie o poză?”, zice unu’. Ce să fac, îi fac!   “Da’ nu-mi dai ceva şi pentr-un suc?” Tiii, nu-mi ceru de bere…Îi dau 5 lei şi-i zic: “Mă, tu eşti mai bogat ca mine!” “Ba nu, am acasă cinci copii!” Sireacu’!

                                             clic pe fiecare/că se face mare

o zi: ovidiupecican ivanuşka celucrufrumos  turistclujan  ragnarslife  nicole  rebelu  diversediversificate  worldofsolitaire  lecturirecenzate  neliniştitu