- Cleo (de la Cleopatra) şi Micu -
Poftiţi ori nu, Cleo şi Micu au pus “laba” pe mine. Adică mi s-au vârât în suflet. Cleo şi Micu sunt patrupezii vecini răsfăţaţi acasă la ei şi acasă la mine. Ei vin la mine cum s-ar duce la un restaurant. Acasă la ei sunt atent “monitorizaţi” în privinţa hranei. Eu…nu încalc regulile. Dar…Ei bine, au căpătat un reflex…
Povestea e aşa…Lunar le cumpăr şi io două sau trei punguţe cu “DENTAstix”. Într-o zi s-a întâmplat să ne-ntâlnim “în uşă”. Normali la cap, dau din coadă, intră la mine şi mi se încurcă printre picioare…Amândoi…Merg la baie – ei după mine. Merg în bucătărie – ei după mine. Merg în cameră, – ei după mine. Ştiam ce aşteptau, însă nu aveam. Atunci vecina mea îmi dă pe ascuns nişte beţe nu-ş’ de care. Le întind căţeilor, ei miros ce miros şi, cam cu greu, le acceptă…dezamăgiţi. Se uitau la mine: “Da’ tu nu d’astea ne dai!” 
clic pe foto şi cei doi “cuţu” se fac mari…
Invitaţi: ulise zamfir vania lunapătrată teo negură elena cella convieţuire andi bob cărţi faine
Pingback: Castiglione D´Orcia « Andi Bob
Mi-aminteşti de Ulise. După ce face boacăna şi îl cert, îl trimit la el acasă, apoi, când îl iert … face nazuri şi se codeşte să vină la mine. Să vezi ce jignit a fost când am fost obligat (ca să-l protejez de hipopotamul vecin!) să-l ţin vreo trei nopţi în lanţ. Dar, a reţinut că nu mai are voie să doarmă în curtea peste care a apărut un alt animal ca stăpân – hipopotamul.
Tu de ce crezi că i-am pus numele de Cleopatra căţeluşei? O adevărată Cleopatră, o cucoană orgolioasă şi cu pretenţii. Vine la mine…Io citesc sau scriu şi n-o bag în seamă. Stă ce stă, începe să mârâie, apoi să latre…Când dau s-o mângâi în cele din urmă, se întoarce cu spatele, se întinde cât e de lungă pe covor şi trage cu coada ochiului la mine…Dacă mă uit la ea, stă cu nasu’ pe sus şi se face că nu mă vede….Au animalele astea o psihologie în ele…Te cumpără cum au chef…
Numa’ cât am curăţat covoarele…Primul lucru pe care l-au făcut când au intrat a fost acela de a se târî peste tot…
Nu era mirosul cunoscut… 
Bine mai, dar in poza sunt trei. Pe al tau cum il cheama?
O să-i spun “Bumbu”!
Pingback: Drumul spre lumină « Teo Negură
Pingback: Trecutele iubiri – Partea a V-a: Charlotte (3/3) | Per aspera ad astra
Pingback: Destin « Ioan Usca
Pingback: Václav Havel « Popateapa's Blog
Pingback: O mie şi una de zile – 2 « Ioan Usca
Degeaba dai clic pe catelusi ca tot mici si dragalasi raman.
Şi foarte ghiduşi
!