Benjamin Zephaniah – un poet pe care l-am îndrăgit de cum i-am citit primele versuri


 Normal, în cele din urmă mi-am făcut card la bibliotecă. S-a nimerit să fie Burnt Oak Library.  Se află la câteva staţii de Edgware, zona unde am două “case” în care sunt “cleaner”.   După ce am poposit cam 20 de minute la raftul IT şi PR am căutat “shelf”-ul poeţilor. Cam sărăcuţ… Însă această sărăcie mi l-a scos în cale pe Benjamin Zephanian, un poet rebel pe care l-am îndrăgit de cum i-am citit primele versuri din cartea Too Black, Too Strong. Acum citesc Propa Propaganda. Nu ajunge că scrie cum scrie. Mai şi cântă… Şi ţine speech –  uri despre poezie şi despre… Republica Engleză. Mărturisesc că ăsta ar fi “dezacordul” dintre mine şi el… În rest, sunt îndrăgostită “lulea” de poeziile lui…

His website

Găsiţi mai multe pe YouTube

DSCN7028              Eu, ieri, în Regent’s Park…

WatchShop

Jurnal londonez în imagini (1)


London… (Regent’s Park)regent park1and… London (Kenton)

DSCN0968

Miniprix.ro

Jurnal londonez (1)


“Devil is beating his wife!”

Expresia “Îşi bate dracul nevasta!” există şi la englezi. Am auzit-o astăzi de vreo două ori în “bus”. Ce mai fac eu pe aici? De ce nu am scris atât de mult timp? Oooo, am atâtea de povestit şi vă anunţ de pe acum că vor fi lucruri şocante. Voi începe prin a vă mărturisi că în Londra eu curăţ toalete. La propriu. Şi m-am hotărât să scriu despre experienţa londoneză fără să ascund nimic. Nu ştiu dacă voi avea timp sau inspiraţie mereu, aşa că nu vă aşteptaţi să scriu cu regularitate.

Aşadar…

Am ajuns în Londra pe la începutul lui septembrie. Aşa voi scrie pentru a nu întrerupe firul sincerităţii. Cu date aproximative. Apoi voi revedea totul.

Revin… De fapt, nu… Voi începe altfel.

Am plecat din România la începutul lunii septembrie. Dacă voi căuta biletul pe el va fi scris 7 septembrie. Mai mult ca sigur. Lucia şi Ionela m-au condus la autocar. Nimeni, dar nimeni nu ştia că adevărata mea intenţie era aceea de a nu mai reveni în ţară.  Ce să mai fac în ţara mea iubită?

După ce am hotărât să “intru” în economia de piaţă şi mi-am luat “disponibilizarea” ghinioanele m-au lovit unele după altele. Dar asta este altă poveste. Am pierdut timpul aproape doi ani tot încercând una, alta.  Banii de pe “disponibilizare” s-au cam dus şi oricât am încercat să “urnesc” lucrurile nu am reuşit.  Abia atunci mi-am dat seama că dacă părăseşti “un loc sigur şi călduţ” de la stat cu greu te mai poţi integra altundeva.

Am încercat să activez în presa locală, apoi în partidul liberal. ‘nica. Dacă nu ai gaşcă şi susţinători şi mai ales bani sau darul pupatului în cur nu faci nimic nici în una, nici în cealaltă. Intenţiile mele erau acelea de a “pune o cărămidă la reconstrucţia patriei şi mai ales la schimbarea mentalităţii”. Idealism fără bază! Am trăit toată viaţa ţinând la idealurile mele şi pentru că eram protejată de un sistem – lucram la termocentrală, eram telefonistă, câştigam binişor – îmi permiteam asta. Totuşi, cum era în economia de piaţă (am scris paiaţă) bănuiam. Prietenele mele – Lucia şi Ionela –  lucrau în asigurări şi aveam habar. Nu închei asigurări, nu papi! Scurt! Chestiunea era că nu am trăit viaţa de “privat” pe propria piele!

În aprilie 2012 – gata şomajul, gata banii şi nimic nu se arăta la orizont. Calendarul “indica” noiembrie 2011.  Apoi au venit arzătoarele zile ale iernii în care am participat la demonstraţiile din stradă vreme de aproape 20 de zile. Atunci a apărut şi proiectul “Pensionarul” – susţinut de… conservatori. Liberalii pe care i-am abordat “cu o idee trăsnet” nu m-au luat în seamă. Iar eu am ţinut enorm la proiectul ăsta. Am “construit” revista asta singură, fără experienţă şi fără niciun ajutor profesional. Graficianul a fost Marius. Am lucrat împreună până adormeam cu frunţile pe masă. Am lucrat… voluntari. Cred că a fost un proiect bun pe care sper să-l reiau cândva. Chiar dacă va fi… în limba engleză.

Cum trece timpul… Alegerile din primăvară au adus schimbarea pe care ne-am dorit-o cu toţii. Şi care a fost necesară cu adevărat. Altfel, iadul ne păştea. Indiferent de considerentele personale, trebuia să “ne smulgem” din ghiarele portocalii. Chiar dacă astăzi avem “aceeaşi Mărie, cu altă pălărie” (politica românească), un pas înainte a fost făcut. Şi nu mă refer la aspectul politic. Mă refer la aspectul civic. O cărămidă s-a alăturat celorlalte – oamenii au devenit cetăţeni. Chiar dacă încă mai bâjbâie.  Încet, încet românii vor învăţa pe pielea lor că trebuie să lupte pentru ca viaţa societăţii să se schimbe. Să ştie că politicienii nu sunt prietenii lor şi că vor trebui să smulgă fiecare drept şi fiecare beneficiu cu forţa – mă refer la mitinguri, demonstraţii, greve generale – din mâinile Guvernelor. Cetăţeanul şi Guvernul nu pot fi prieteni. Ei nu sunt nici duşmani. Sunt jucători în viaţa civică şi trebuie să-şi îndeplinească fiecare rolul. Dacă cetăţeanul va fi delăsător şi comod se va trezi cu un coş zilnic… aproape gol. Dacă Guvernul nu va gestiona bine, în cele din urmă nu va mai avea ce să-i ia cetăţeanului şi se va trezi cu el în stradă. Şi, Doamne fereşte!, cu anarhia la uşă. Democraţia e grea. Iar politicienilor nu le va fi uşor când românii o vor fi  învăţat-o bine.

Am cam plecat cu… pluta. M-am îndepărtat de subiect, nu?

După alegeri, “susţinătorii” revistei au dispărut. Nu mai era nevoie de imagine, la urma urmei cine eram eu? Cum am îndrăznit eu să visez la aşa ceva? Gata! Şi gata a fost! Am încercat să găsesc sponsori, să găsesc companii cărora să le fac publicitate în revistă. Ştiţi de ce m-am lovit? De… factorul politic. Unii m-au întrebat: “Ce culoare politică are revista?” “Păăăăi, e o publicaţie care se adresează tuturor pensionarilor. Nu am luat în considerare culoarea politică“. Liberalii erau supăraţi că nu am venit la ei. “Păi am fost la voi… cu o idee… Nu m-aţi ascultat.” Şi tot aşa… Şomajul s-a terminat, am apelat la câţiva “prieteni” pentru a-mi găsi un loc de muncă. Am apelat inclusiv la “prietenul meu, bibliotecarul”, Sebastian. Acum este directorul Bibliotecii Judeţene. El m-a trimis la Mircea Moloţ. Toate “frâiele” judeţului  sunt în mâna lui Mircea Moloţ - unul dintre baronii locali. La el nu am apelat. Tocmai pentru că ştiam cu cine am de-a face… Din păcate…  Aşa că am urcat în autocar. Destinaţia –  Londra…

P: S.: Nu ştiu de ce am sentimentul că tot ceea ce trăiesc în această perioadă este o experienţă pe care trebuie să o am… Îi văd pe englezi la ei… în casă.  Nu ştiu de ce îmi vine să spun că abia acum simt că viaţa e ca o furtună în mine… O simt! Englezii nu ştiu că eu… scriu. :)   E ceva ce nu pot descrie… E ceva despre care trebuie să scriu…

- continuare -

(Nu ştiu când voi continua…) :)

for telegraph       Back to Black…

Invitaţie în Salon: adinab  adrian  neliniştitu  tury   almanahe  andrei  artemici   aurora   bibliodevafiliala3  calatorru  intamplarisavante  cammely   vis-si-realitate  carra cella chgabriela  childagain    costika  cristimoise  cartifaine   danieltudose  ddanette   despresufletulmeu   garapentrudoi   disa   dordefemeie   dumitruagachi   emilpoenaru   flaviusobeada   florentincoman  tesatorul  florinapacuraru  fosile  ruralconnection   gabrielailies   basarica  georgevalah  ivanuska  olisabela   isabellelorelai  jorapispis  lafeeblanche  curcubeeinalbsinegru   loreleimihalcea madimcm   worldofsolitairmarcus64  izestrea  mirelapete  madalinaciucu naomikko  neacostache   celucrufrumos  convietuire  diversediversificate   piratulcinefil   popateapa   ragnarslife  rokssana  rolia2012   rooana  tabara-frontiere  teonegura  turistclujan  blogulise  calatoriifestinale    xxlweblog  zamfirpop   workofday  modernmodules   prgoodadvice  purplepublicrelations

Scrieri pe frunze de palmier (I)


Astăzi scriu cu tandreţe. Tandreţe fără… obiect. Am aşa o stare… gingaşă. Fără motiv. Sau motivul există însă nu reuşesc să-l identific. Constat doar şi mă las îmbrăţişată de repausul mărinimos. Sunt în altă parte, aiurea, într-o grădină în care încep să răsară colţi de stâncă. Plâng şi văd că stâncile încep să crească. Nu pot plânge prea mult. Dar ştiu că acum am grădina mea cu stânci.

 
*
Am rămas pe gânduri şi colorez. De fapt, încarc un sentiment cu nuanţele imaginaţiei. De fapt, mă întorc în grădină şi las umbrele norilor să mi se imprime în piele.
 
*
Am o piele ca a norilor şi o voinţă ca a stâncilor. Sunt îmbăiată. Fluxul şi refluxul frunzelor de palmier îmi scaldă gleznele. Unde sunt?
 
*
Aaaa… Sunt într-o scoică şi ascult povestea granulelor de nisip. La cât nisip e în jur sunt convinsă că poveştile nu se vor termina niciodată. Am ajuns unde trebuie. Rămân aici să culeg istorii. E locul pe care mi l-am dorit. Nu ştiu dacă mai vreau grădina.
 
*
Lumina soarelui s-a domolit. Pe nisip se aşează râsete. Cine râde? Nu văd pe nimeni. Să fie casa râsului? Îmi amintesc de “casa somnului” şi îmi spun că da, s-ar putea să fi găsit casa râsului.
 
*
În scoică intră un strigăt de bucurie. Nu întreabă dacă e voie, dacă am timp, dacă am chef. Intră şi strigă cât poate de tare. Nu mă mai aud pe mine însămi. Dar sunt fericită că a dat peste mine. Aprind focul şi un fum galben, sclipitor învăluie suspinul locului… Ăsta, suspinul, cum de a ajuns aici?
 
*
Nisipul, nisipul îşi schimbă culoarea. Albi şi roşii, bobocii săi încep să se deschidă repede şi mă trezesc în grădină. Răsăritul deschide poarta. Pe furiş.
 

 

Mă transform în… produs!


“Loviturile vieţii” :) îmi dau idei! Mă gândesc să mă transform în produs: PURPLETHINKER. Dacă tot avem tradiţie de la Brâncuşi. “Cuminţenia Pământului”  nu se prea potriveşte cu vremurile. Aşa că am updatat “Gânditorul”. În Londra am găsit cafeneaua “Shakespeare’s Head” – acum ştiu ce  va păţi şi capul meu :) – , aşa că maestrul Brâncuşi va trebui să suporte binefacerile marketingului.

Îmi doresc să mă vând bine, iar voi sper să treceţi, măcar aşa cu ochiul, pe situl unde m-am scos la vânzare!  :) În România nu am vrut să mă vând pentru că puneau alţii condiţiile! Aici piaţa e mult mai liberă.

head

Victor Ponta, românii, politicienii români şi… John Perkins


“Starea naţiunii” priveşte naţiunea, nu? Aşadar, NAŢIUNE,  trezeşte-te!

În 10 ianuarie 2013, Victor-Viorel Ponta a prezentat “starea naţiunii”. Am pierdut emisiunea.  O s-o urmăresc în reluare. Dar am citit presa. Oooook!

Acum: dacă am să-mi exprim opinia să nu ziceţi că sunt pesimistă. Ca întotdeauna, pur şi simplu, îmi pun întrebări. Ceea ce voi scrie nu are legătură cu Victor Ponta. Dar are legătură cu” mersul lucrurilor”.

Normal, voi “cita” din Perkins!

În anii premergători primei mele vizite acolo (John se referă la Ecuador), în 1968, această ţărişoară devenise o victimă de predilecţie a corporatocraţiei. Contemporanii mei şi chiar eu, precum şi echivalenţii noştri corporatişti, reuşiserăm să o aducem la faliment efectiv. I-am împrumutat miliarde de dolari, astfel încât să poată angaja firmele noastre de inginerie şi construcţii care să conceapă proiecte ce aveau să vină în ajutorul familiilor celor mai bogate. Drept rezultat, în aceste trei decenii, nivelul oficial de sărăcie a crescut cu valori între 15-70%, datoria publică a crescut de la 240 milioane la 16 miliarde de dolari, iar partea din resursele naţionale alocată celor mai săraci cetăţeni a scăzut de la 20% la 6%. Astăzi, Ecuadorul trebuie să aloce aproape 50% din bugetul naţional numai pentru achitarea datoriei – în loc să ajute milioane de cetăţeni clasificaţi oficial sub limita sărăciei.

Situaţia din Ecuador demonstrează în mod clar că aceasta nu a fost rezultatul unei conspiraţii, ci un proces apărut în timpul guvernării atât a democraţilor, cât şi a republicanilor, un proces care a implicat toate băncile multinaţionale, multe corporatocraţii şi misiuni de ajutor internaţional dintr-o mulţime de ţări.

Mai scrie Perkins:

Era vremea să ne luăm tributul de la Ecuador (…)

Dacă insistam pe colectarea datoriei, repercursiunile aveau să depăşească mult capacitatea noastră de a le socoti. Nu era vorba numai despre distrugerea culturilor indigene, despre vieţi omeneşti şi despre mii de specii de animale, reptile, peşti, insecte şi plante, dintre care unele ar fi putut conţine tratamente nedescoperite încă pentru o serie întreagă de boli. Nu era vorba numai despre faptul că pădurea tropicală absoarbe gazele – emanate de industriile noastre, contribuind la efectul de seră – şi produce oxigenul esenţial pentru vieţile noastre (…)

(John Perkins – Confesiunile unui asasin economic)

Acestea fiind scrise şi urmărind firul evoluţiei datoriilor noastre, voi ce credeţi? E doar o întrebare.

Va veni şi rândul românilor să plătească datoriile pe care politicienii le-au angajat în numele “trăitului bine”?

Cred că este timpul, mai mult ca niciodată, ca românii să pună piciorul în prag, să spună stop – prin demonstraţii, mitinguri şi greve – acţiunilor care ne vor conduce spre prăpastie. Normal, atunci când e cazul.  Iar pentru asta e nevoie de cunoaştere, de analiză, de vigilenţă. Sunt vieţile noastre în joc, chiar atât de nepăsători suntem cu noi înşine şi cu viitorul odraselor noastre?

Din Londra, 11 ianuarie 2013

revelion londonez

M-a prins revelionul 2013 în Trafalgar Square. Piaţa a fost închisă, de jur împrejur – cordon de poliţişti. Nu am mai ajuns la “Roată” (London Eye:( . După miezul nopţii – călcat în picioare unii pe alţii. Trecut botezul cu brio! :)

Când aveţi timp mai treceţi şi pe aici… Aşa, ca să vedeţi ce ocupaţie am…

LA MULŢI ANI, DRAGII MEI!


lama

N-am cerbi să tragă sania aşa că vă trimit felicitarea cu plutacupaparude:

celucrufrumos  ivanuska  zamfirpop  almanahe  bibliodevafiliala3  adinab tabara-frontiere  ragnarslife  xxweblog  elenaniculescu  childagain  turistclujan  ipunct  lisandrulisandru  bloglenesrau  nscutaru  flaviusobeada  convietuire  soseta-cu-povesti  locultausubsoare  worldofsolitaire   stropidesuflet vasilegogea  cammely  va-invit-sa-cream-un-blog  piratulcinefil  chelarumihaela rooana  teonegura  lunapatrata  rebelul naomikko  simplyuniqueword   tu1074   lafeeblanche  alexandrudanromania arthurelu garapentrudoi  popateapa  gabrielailies  calatoriifestinalente  natycalinescu  imaginecontinua  cristimoise  ratzone  cartifaine workofday corinalazarescu  dragoscalinescu  prgoodadvice  revistapensionarul  poetry-and-haiku  consemnat  elaroseni   zully

Pastila Perkins (PP) :)


Aşa numesc eu lectura acestei cărţi! Pastilă! Imunizare la… manipulare (IM).

O pastilă pentru imunizare la manipulare pe  plutacupaparude! :)

“După atacurile din 2001 de la World Trade Center şi Pentagon au apărut şi mai multe dovezi despre relaţiile secrete dintre Washington şi Riad. În octombrie 2003, revista Vanity Fair a publicat informaţii care nu mai fuseseră niciodată făcute publice, într-un articol de anchetă intitulat “Saving the Saudis” (“Salvându-i pe saudiţi”). Pe mine personal, povestea despre relaţia dintre familia Bush, Casa de Saud şi familia Bin Laden nu m-a surprins câtuşi de puţin. Ştiam că acele relaţii datau oricum de pe vremea Afacerii de Spălare a a Banilor Arabiei Saudite, începute în anul 1974 şi de pe vremea când George H.W. Bush era ambasador al SUA la ONU (din 1971 până în 1973) şi apoi şeful CIA (din 1976 până în 1977). Ceea ce m-a surprins însă a fost faptul că adevărul ajunsese în cele din urmă la nivelul presei. Vanity Fair trăgea următoarele concluzii: familia Bush şi Casa de Saud, cele mai puternice două dinastii din lume, avuseseră relaţii personale, de afaceri şi politice foarte strânse, care durau de peste 20 de ani…

În sectorul privat, saudiţii susţineau compania Harken Energy, o companie de petrol bătăioasă în care investise George W. Bush. Recent, fostul preşedinte George H.W. Bush şi aliatul său pe termen lung, fostul secretar de stat James A. Baker III, au apărut în faţa saudiţilor la acţiunea de caritate pentru Carlyle Group, discutabil dacă e cel mai mare fond privat de investiţii din lume. Astăzi fostul preşedinte Bush continuă să fie consilier senior al companiei, printre ai căror investitori de pare că se numără şi un saudit acuzat de legături cu grupurile de sprijin terorist…” (John Perkins“Confesiunile unui asasin economic”, 2007)

Toate aceste citate pe care le reproduc din cartea lui Perkins au un scop: acela de a nu închide ochii la realitatea care ni se impune. Ca români, e cazul să ripostăm ori de câte ori politicienii noştri o iau razna şi se împrumută chipurile ca să ne plătească nouă slariile şi pensiile. Să nu mai înghiţim gogoşile lor! Eu cred că ceea ce scrie Perkins e adevărat şi, chiar dacă sunt împotriva modului în care şi-a câştigat traiul, îl apreciez pentru că a redevenit, din AE, OM. Sau poate ne manipulează chiar el? :)

Vă mai amintiţi de cartea “Corupţia marilor puteri”?Vă mai amintiţi de cartea “Furtul unei naţiuni”  a lui Tom Gallagher?

Minte de copil! :)


Pe No Name l-am pus AICI! Vrea un nume! :)
Ocupaţie de femeie serioasă o fi asta?
 
Untitled1. BEEBEEWALKER! :) (ee: “i” lung)
 

portretul unei zile


pe maestrul olar din albumul greciei
l-am întâlnit în parc l-am rugat să-mi facă un om de zăpadă
la roata lui norocoasă
 
i-am luat tăbliţa cu mărturiile celor cărora le descoperise
peisajele interioare din inimile lor
am luat-o pe genunchi şi am citit o noapte şi o zi
a doua zi şi a doua noapte te-am cunoscut mai bine
iar lângă masa unde am vorbit despre spaţiile marine
despre întinderile pustii ale insulelor fără vară
omul de zăpadă din lut săpa după rădăcinile lui de gheaţă
 
e destul de limpede ce a urmat aşa că nu voi mai scrie aici
un text literar despre o noapte în doi lângă un om de zăpadă
s-au scris atâtea texte despre nopţile unora altoara ba
unii au scris despre intimitatea lor în cele mai nedelicate moduri
iar lumea îi iubeşte îi aplaudă le cumpără cărţile parcă
pe undeva ne este frică de sensibilitate căruia îi spunem sirop
ne este greaţă de ea
de aceea nu mai vor oamenii de zăpadă să fie alături de noi
îşi iau paşaport pentru civilizaţiile îngheţate
unde oamenii stau lângă oamenii de zăpadă
le toarnă ceai când ei vorbesc  despre spaţiile marine
despre întinderile pustii ale insulelor fără vară…
 
Marinela Şerban, London
 
Aici am creat primul meu “textile design:)
 
oameni de zăpadă cărora le urez de pe acum “la mulţi ani!” pentru 2013: celucrufrumos   ivanuska   zamfirpop   almanahe   bibliodevafiliala3   tabara-frontiere  lisandrulisandru  xxlweblog elenaniculescu  ragnarslife  turistclujan ipunct  workofday  prgoodadvice  revistapensionarul  nscutaru  bloglenesrau  flaviusobeada  convietuire soseta-cu-povesti  locultausubsoare worldofsolitaire   adinab   anausca  stropidesuflet  cammely  va-invit-sa-cream-un-blog  piratulcinefil  chelarumihaela  rooana  rokssana teonegura   lunapatrata   rebelul  naomikko   simplyuniqueword  tu1074  childagain  kiusimus fluxnews  lafeeblanche
 alexandrudanromania   garapantrudoi  popateapa arthurelu  gabrielailies calatoriifestinalente natycalinescu   imaginecontinua  cheiatemporale   cristimoise  ratzone  cartifaine  corinalazarescu  atdoru